11 mai 2024

Moreni – A băut cât a putut, iar apoi a zis să facă pe şoferul…

politie-scandal-barTrei bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii dâmboviţeni pentru săvârşirea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni, au oprit în trafic pentru control, un autoturism, condus de numitul C.I., de 31 de ani, din Buftea.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influenţa băuturilor alcoolice”.

Totodată, un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Valea Voievozilor , a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un motoscuter neînregistrat şi fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele acestuia, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, sau neînregistrat, potrivit legii”.

De asemenea, un bărbat de 45 de ani, din oraşul Pucioasa, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, sau neînregistrat, potrivit legii”, după ce a fost depistat de poliţişti conducând un ATV neînmatriculat, pe raza localităţii Valea Lungă.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial