mie. dec. 25th, 2024

miculescu-si-tutuianuCOMUNICAT DE PRESĂ

 

PSD este atât de disperat de scăderea în sondaje încât nu îi mai ajung promisiunile electorale şi de aceea recurge la diversiuni răsuflate şi minciuni neruşinate. PSD şi Adrian Ţuţuianu, preşedintele organizaţiei, au făcut ceea ce i-a învăţat tătucu Iliescu, „au creat un monstru”! Un partid care intoxică spaţiul politic şi medicat şi seamână frică, ură, sărăcie şi disperare.

Un an de zile am răspuns acuzaţiilor acestui monstru numit PSD şi nu mai revin asupra explicaţiilor. Nu îmi este ruşine nici de trecut, nici de prezent. Ţuţuianu şi acoliţii lui ar trebui să fie preocupaţi de propriile dosare aflate la DNA, DIICOT, ANI şi IPJ.

Afirmaţiile calomnioase cu tentă de şantaj aruncate prin cercurile în care se învârte camarila PSD în Dâmboviţa se sprijină pe declaraţiile lui Adrian Ţuţuianu din ultimile luni, conform cărora va face orice pentru a mă opri. I-am spus şi îi repet, în caz că memoria îi joacă feste, eu şi echipa PNL  nu ne lăsăm intimidaţi de mârşăviile la care recurg Ţuţuianu şi gaşca lui. Când spun gaşca lui mă refer şi la oamenii din sistem care îl ajută în disperare să-mi fabrice dosare promiţându-le avantaje şi funcţii, dăcă va câştiga alegerile din iunie 2016.  Faţă de toate aceste calomnii şi şantaje am făcut nenumărate plângeri penale acestui individ toxic pentru judeţul Dâmboviţa, pe nume Adrian Ţuţuianu, dar nici până la acest moment nu am primit un răspuns.

Ţuţuianu aruncă în spaţiul public acuzaţii false către ceilalţi oponenţi politici, în care descrie de fapt ceea ce PSD pregăteşte în această campanie, dorind să distragă atenţia autorităţilor de la propriile ilegalităţi. Există informaţii că firme de casă ale PSD, care deţin depozite engros de produse alimentare şi nealimentare, distribuie pe bază de avize prin reţelele de distribuţie din judeţ produse alimentare şi nealimentare pe care le folosesc şi le vor folosi ca mită electorală. După distribuire avizele dispar. Solicit poliţiei şi parchetului să verifice veridicitatea acestor informaţii şi să ia măsurile care se impun. Să mai spună PSD şi Ţuţuianu,  şi cum au falimentat zeci de întreprinderi şi sute de firme numai pentru ei şi buzunarele lor.

Nu sunt genul care să mă laud, dar realizările şi faptele vorbesc şi arată ce am realizat în 26 de ani, pas cu pas.  PSD şi Ţuţuianu nu ştiu ce eforturi şi câtă muncă în echipă trebuie să depui ca să iei o firmă de la 0 şi să ajungi la o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de euro, de două ori bugetul consiliului judeţean. Ţuţuianu afirmă în spaţiul public, intenţionat, pentru cei din sistem că aş avea firme de plasare de forţă de muncă.  E foarte greu pentru Ţuţuianu, la capacitatea sa managerială, să facă diferenţa între o firmă de plasare de forţă de muncă  şi un GmbH. El nu ştie decât să dirijeze taxele şi impozitele către buzunarul propriu şi al acoliţilor săi. Nu are Ţuţuianu de unde să ştie că acolo unde sunt acţionar lucrează şi români, şi polonezi, şi turci şi germani, iar legile salarizării sunt foarte stricte. Salariul minim garantat de stat este de 8,6 euro pe oră, iar timpul de lucru este impus de lege la 40 de ore pe săptămână. Un calcul matematic simplu arată că salariu minim este de 1513 euro brut lunar pentru fiecare angajat.

Am sperat la o campanie electorală decentă, bazată pe mesaje constructive, din care dâmboviţenii să înţeleagă ce vrem să facem pentru ei, dar se pare că Ţuţuianu şi camariala PSD, nu au capacitatea şi forţa de a lupta folosindu-se de  programe şi idei, ci doar cu minciuni, manipulare şi şantaj.

 

 

 

Dumitru Miculescu

Copreşedinte PNL Dâmboviţa