2 mai 2024

Dâmbovița – Vor fi aleși 1201 consilieri locali și 35 consilieri județeni

vote4„A fost emis ordinul prefectului nr. 91/23.03.2016 privind numerotarea circumscripţiilor electorale din judeţul Dâmboviţa. Au fost emise ordinele privind stabilirea numărului membrilor Consiliului Judeţean Dâmboviţa, dar şi ai membrilor consiliilor locale de pe raza unităţilor administrativ teritoriale din Dâmboviţa.

Vor fi aleşi 1201 consilieri locali, 35 consilieri judeţeni, iar mai nou, ca urmare a unei decizii a BEC, există posibilitatea ca la un consiliu local, în funcţie de competitori, numărul de mandate repartizate să fie mai mare decât numărul de membri pe care l-am calculat noi în funcţie de populaţie, dat fiind faptul că participă la aceste alegeri şi organizaţii ale minorităţilor naţionale care au dreptul la câte un loc, acolo unde se realizează pragul electoral.

De asemenea, a fost emis ordinul 90 privind constituirea comisiei tehnice judeţene pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale, dar şi ordinul 88 privind stabilirea dimensiunii ştampilei Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană, precum şi a ştampilelor birourilor electorale de circumscripţie comunale, orăşeneşti şi municipale care vor fi folosite în aceste alegeri.

S-au emis şi comunicat instituţiei noaste dispoziţiile privind stabilirea locurilor de afişaj electoral care au fost transmise deja Inspectoratului de Poliţie al Judeţului. Deci, fiecare localitate şi-a stabilit, prin dispoziţie, locurile speciale de afişaj electoral”, a declarat prefectul de Dâmbovița. Antonel Jîjîie.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial