28 aprilie 2024
Lansare de carte, la Titu: „România, pământ binecuvântat”

Lansare de carte, la Titu: „România, pământ binecuvântat”

Biblioteca Orășenească Titu și Casa de Cultură Titu au organizat lansarea volumului de poezie patriotică „România, pământ binecuvântat” , apărut la Editura Amurg Sentimental, anul curent, sub semnătura autoarei prof. Iulia Toma Pîrvu.

Gândurile autoarei pentru țară și pentru acest neam frumos se află în cele două părți din care este alcătuită cartea. În prima parte, „România, pământ binecuvântat”, autoarea definește noțiunea de patrie, unde arată continuitatea noastră pe aceste plaiuri , frumusețile, bogățiile acestei țări, istoria ei cu momente de glorie și de cădere, frumusețea neamului românesc, limba dulce și armonioasă, datini, tradiții, obiceiuri, portul nostru național, care a uimit o lume întreagă, iar în partea a doua, „Îmi caut țara”, arată durerea și lacrimile neamul românesc după ținuturile noastre istorice, Basarabia, Bucovina de Nord și alte pământuri.

În cadrul evenimentului au participat: doamna prof. Gabriela Chițu – viceprimar al orașului Titu, domnul prof. Nicolae Vlădescu – consilier local , doamna prof. Doina Ghițulescu – consilier local, domnul Mihai Florescu șef Serviciu Cultură – Sport, scriitori locali, dar și din zonele alăturate orașului: Lungulețu, Potlogi, Produlești, bibliotecari, elevi, cadre didactice, iubitori de poezie. Din partea Editurii Amurg Sentimental, au fost prezenți: domnul director Ion Machidon – scriitor, critic literar, doamna prof. Octavia Crăciun și domnul prof. Mihai Istudor.

Activitatea s-a finalizat cu două melodii interpretate de elevele: Gheorghe Maya și Petre Alexandra. Mulțumim tuturor pentru participare!

Bibliotecar,

Nicoleta Liliana Grigorescu

Președinte Subfiliala Cultul Eroilor „Mihai Viteazul ” Titu, Dâmbovița

APĂ TULBURE DE PRUT!

Apă tulbure de Prut,

Multe rele ne-ai făcut,

Ai despărțit frați de surori

Și părinții de feciori

Nu știu cum nu te-a durut

Când țara în două-ai rupt

Și te-ai așezat hotar,

Aducând numai amar

Mergi spre Dunăre în valuri

Și nu-ți pasă că pe maluri

Iarba verde de acasă

Plânge sub tăiș de coasă

Până când zid vrei să fii

Între două Românii,

Nu tresalți când vezi în cale Atâta suspin și jale?

De pe-un mal privim pe-alt mal,

Legați printr-un ideal:

Să crească mai viguroasă

Iarba verde de Acasă.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial