11 mai 2024
LA FIER VECHI! Maşina furată la test drive, găsită la un centru de dezmembrări auto!

LA FIER VECHI! Maşina furată la test drive, găsită la un centru de dezmembrări auto!

Autoturismul Opel furat la Găeşti chiar din faţa proprietarului Dragoş Duţă a fost găsit de poliţişti în curtea unei societăţi de dezmembrări auto de la marginea Târgoviştei. Maşina tânărului găeştean era întreagă, dar îi lipseau plăcuţele de înmatriculare, atestatele şi actele din torpedo.

Din câte se pare, două persoane s-au prezentat la atelierul de dezmembrări auto, cu gând să vândă autoturismul. Au solicitat 700 euro, cu specificaţia că se întorc a doua zi cu actele maşinii. Oamenii legii au intrat rapid pe fir, reuşind să recupereze Opelul şi să pună mâna pe unul dintre răufăcători. Surse din poliţie spun că este vorba despre un grup infracţional bine organizat, care s-a specializat în astfel de lovituri. Maşinile furate ori sunt vândute către firmele de dezmembrări, ori unor amatori de chilipiruri. Am mai aflat că sunt suspectaţi trei romi din oraşul Răcari, care au fost daţi în urmărire. Reţeaua infracţională nu a acţionat numai pe teritoriul judeţului Dâmboviţa, ci şi în Ilfov, Giurgiu, Argeş şi Prahova. Deocamdată, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie nu a remis un comunicat de presă, pe motiv că orice informaţie dată presei poate periclita mersul anchetei.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial