19 aprilie 2024

AFACERE NOROIOASĂ! Compania de Apă Târgovişte se îmbogăţeşte pe nămolul de la robinetele găeştenilor!

Deşi s-au băgat milioane de euro în înlocuirea ţevilor, tot nu avem parte de apă de calitate Oamenii merg cu bidoanele la fântâna de la Arsuri, pentru că nu-şi permit să cumpere apă plată Compania de Apă Târgovişte are obligaţia să-şi informeze clienţii ce riscă consumând mizeria lor! Foarte mulţi găeşteni n-au mai pus gura pe apa de la chiuvetă de ani buni. „Nămol la ţeavă”, „cafea la robinet”, „păcură” sunt numai câteva porecle date apei „potabile”, plătite foarte scump de cetăţenii oraşului. Probleme privind calitatea, dar şi preţul foarte piperat al acestui serviciu au toţi dâmboviţenii. Se pare că suntem chiar pe primul loc în ţară la tarif. Tocmai de aceea a înflorit şi folclorul: „Dâmboviţa, apă dulce, cin’ te bea se-mbolnveşte şi de 5 ori te plăteşte!” sau „Dâmboviţă, ce preţ greu! Unde e rinichiul meu?”. Găeştenii care nu au bani pentru sticle îmbuteliate au găsit însă o soluţie, care le dă peste ochi celor de la Compania de Apă. Merg la fântâna de la Arsuri, recunoscută pentru puritatea şi calităţile deosebite ale apei şi stau la cozi interminabile până îşi umplu bidoanele. Nici acolo nu este însă totul perfect, pentru că mai sunt şi destui nesimiţi care-şi spală maşinile, transformând întreaga zonă într-o ciormoliţă. Este totuşi anormal ca într-un oraş, oamenii să fie nevoiţi să care cu bidoanele, deşi achită lunar facturi astronomice pe o apă menajeră, bună doar pentru a curăţa toaleta. Cu toate că s-au făcut investiţii de milioane de euro pentru înlocuirea ţevilor, considerate vinovate pentru culoarea maronie – neagră a apei de la robinet, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. În plus, sunt foarte mulţi cetăţeni, chiar şi copii, diagnosticaţi cu pietre şi nisip la rinichi. Corect ar fi ca această Companie de Apă să informeze clienţii asupra riscurilor la care se supun consumând un produs de calitate execrabilă şi să negocieze preţurile în consecinţă. Nu de alta, dar s-au învăţat să ridice imediat apometrele, pentru restanţe chiar modice la facturi, întrucât au monopol pe serviciu. Chiar ar fi interesant de văzut dacă ar apărea un concurent pe unde ar mai scoate cămaşa. Oamenii cred că nu ar strica dacă apa de la Arsuri ar fi captată în bazine imense şi furnizată la consum. Este o idee pe care autorităţile ar putea să o valorifice, alături de ipoteza de a fora puţuri de mare adâncime tot în acea zonă. Mariana IONESCU

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial