29 martie 2024

Jandarmeria Montană Dâmbovița: O turistă din Constanța a căzut într-o râpă de 7 metri!

www.mariusbuga.ro_images_jandm2O turistă accidentată în Masivul Bucegi a fost salvată de jandarmii montani.

În urma unei solicitări telefonice, un echipaj de jandarmi din cadrul Postului Montan Ordine Publică Zănoaga, a plecat în ajutorul unei turiste care a căzut într-o râpă adâncă de cca. 7m.

Turista, în vârstă de 63 de ani, din municipiul Constanța, plecase către Scropoasa, îar în zona Cheile Zănoagei a alunecat de pe o potecă îngustă și a căzut de la cca. 7m într-un pârâu din râpă.

În urma acțiunii de salvare desfășurate împreună cu un echipaj al Serviciului Public Județean Salvamont Dâmbovița, jandarmii montani dâmbovițeni au reușit să identifice locul unde se afla victima, au coborât în râpă și au scos-o de acolo cu ajutorul unei tărgi.

Victimei i-a fost acordat primul ajutor la fața locului și apoi a fost transportată în siguranță la sediul Postului de Jandarmi Montan Zănoaga. Femeia prezenta o fractură de claviculă și mai multe lovituri la nivelul capului, membrelor inferioare și superioare.

De la sediul Postului de Jandarmi Zănoaga, victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dâmbovița și internată inițial la Spitalul Municipal Sinaia. Ulterior aceasta a fost transferată la Spitalul Județean din Ploiești pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

 

***

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon  0749.034639/ 0749.058037 sau numărul unic de urgenţă  112” pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

 

        

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

 

 

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial