Dum. nov. 24th, 2024

Cele mai negre gânduri ale rudelor bătrânului de 71 de ani, din Crângurile, s-au adeverit.

Pompierii au scos la mal trupul fără viaţă al bărbatului dispărut la scăldat, sâmbăta trecută.

Cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă l-au căutat pe dispărut cinci zile.

Cei apropiaţi omului au povestit că aceasta a plecat sâmbătă la râu şi nu s-a mai întors acasă.

Au pornit în căutarea lui şi au rămas înmărmuriţi când au dat peste hainele, papucii şi bicicleta bătrânului.

Imediat au realizat că şansele ca bărbatul să mai fie în viaţă sunt minime.

Rudele se pregătesc acum să-i facă cele creştineşti.