2 mai 2024

Ion Stan – “Trebuie să recunoaștem că nu toate organizațiile sunt la fel de puternice”

„Am finalizat în toate cele 89 de localități sondajele de opinie pe care le-am făcut cu un institut de sondare a opiniei publice și sperăm ca până la sfârșitul lunii august să primim rezultatele tuturor sondajelor care au fost efectuate în teren, dar și concluziile. Până în prezent am primit 21 de sondaje pentru 21 de localități. În perioada următoare vom face discuții în toate organizațiile teritoriale pe baza rezultatelor acestor sondaje, pentru a definitiva candidaturile atât pentru funcția de primar, consilieri locali, cât și pentru consilieri județeni. La sfârșitul acestei luni ne vom întâlni cu partenerii noștri din USL, pentru că în unele localități, chiar dacă protocolul nu ne impune, dorim să avem un candidat comun. Sondajele evidențiază faptul că Uniunea, în anumite localități, printr-un candidat comun, ar avea șansă de câștig. Au fost intervievați circa 51.000 de subiecți în cele 89 de sondaje. Sondajele de opinie pe care le-am făcut ne oferă posibilitatea să aflăm foarte multe despre direcția în care merg lucrurile în fiecare localitate, despre segmentele socioprofesionale și de vârstă care ne votează sau nu ne votează, despre problemele fiecărei localități, cât și despre adversarii noștri politici. Am putea avea candidat comun la Vârfuri, Răscăieți, Șelaru. Mă raportez la puterea organizațiilor noastre și nicidecum la un rezultat sociologic. Trebuie să recunoaștem că nu toate organizațiile sunt la fel de puternice în toate localitățile noastre. În orașe avem candidații noștri care sunt destul de bine plasați”, spune Ion Stan, președintele PSD Dâmbovița.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial