25 aprilie 2024
HOPA! Departamentul de Luptă Antifraudă, prin birourile Consiliului Judeţean Dâmboviţa!

HOPA! Departamentul de Luptă Antifraudă, prin birourile Consiliului Judeţean Dâmboviţa!

“Am primit la CJD reprezentanţi ai DLAF-ului (Departamentul de Luptă Antifraudă) care a fost sesizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru modul în care s-au derulat achiziţiile şi s-a făcut contractarea de lucrări de execuţie, de lucrări de consultanţă în cadrul proiectului finanţat european «Strategia de dezvoltare durabilă a judeţului Dâmboviţa».

Există suspiciuni de fraudă şi pe motivul acesta am constatat la Ministerul Dezvoltării că nu vom putea primi banii până când aceste suspiciuni de fraudă nu sunt rezolvate într-un fel, adică până când fie se dă o soluţie că nu există fraudă, fie se constată că există o fraudă şi dosarul ajunge la Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă această fraudă are legătură cu fapte de corupţie.

Reprezentanţii DLAF verifică actele şi audiază unitatea de implementare a acestui proiect, pe membrii unităţii de implementare a acestui proiect”, a făcut cunoscut președintele Consiliului Judeţean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial