lun. dec. 23rd, 2024

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte vă invită în data de 26 octombrie 2011, începând cu orele 16.00, la sărbătoarea “Hai la focul lui Sumendru” ce se va desfăşura la Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, str. Calea Domnească, nr. 181. Conform tradiţiei, în noaptea de 25/26 octombrie a fiecărui an, se desfăşoară în localităţile din zonele etnografice , un ceremonial nocturn de înnoire a timpului calendaristic. Ceremonialul nocturn, care are origini precreştine marchează începutul sezonului rece şi are rolul de a-i atrage pe protectorii culturilor. Flăcăii satului încing focuri şi dansează în jurul lor. În jurul rugului funerar, aprins într-un loc înalt al satului şi întreţinut cu lemne uscate, se adună întreaga suflare a satului şi se strigă, în cor, „Hai la Focu lui Sumedru!”. Femeile împart covrigi, nuci, mere şi băutură, semne ale abundenţei. La plecare, participanţii iau cărbuni aprinşi cu care fertilizează grădinile şi livezile. Anul acesta, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte deschide anul pastoral împreună cu Sf. Dumitru, oferind tutror celor care i se alătură tradiţii populare , obiceiuri şi rituri. Biroul Relatii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească” Târgovişte