2 mai 2024
Grozavu nu-şi reproşează NIMIC, dar se simte ATÂT DE HĂITUIT!

Grozavu nu-şi reproşează NIMIC, dar se simte ATÂT DE HĂITUIT!

„În urma şedinţelor succesive de vineri ale Biroului Politic Naţional şi ale Consiliului Naţional Executiv, conducerile a trei filiale teritoriale ale PNL, printre care şi Dâmboviţa, au fost demise atât la nivel de preşedinţi de organizaţii, cât şi Birourile Politice teritoriale.

Mie mi s-au reproşat rezultate slabe la alegerile locale şi la referendum, negocieri proaste cu PSD pentru deconcentrate şi faptul că am refuzat să primesc în rândurile PNL primari PDL.

Am răspuns la toate aceste acuzaţii, dar în final, prin votul mai întâi al Biroului Politic Naţional care a propus Consiliului Naţional, atât eu, cât şi Biroul Politic Judeţean am fost demişi.

Nu-mi reproşez absolut nimic din ce am făcut în perioada de când sunt preşedintele acestei organizaţii, poate doar faptul că am crezut uneori în unii oameni pe care de altfel i-am şi promovat şi care s-au dovedit apoi lipsiţi de caracter.

Rămân în continuare credincios valorilor şi ideilor liberale, voi activa în continuare în singurul partid al cărui membru am fost şi am devenit acum 20 de ani şi voi susţine toţi candidaţii USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

O să mă vedeţi în continuare tot în acest partid, o să mă vedeţi implicat în campaniile electorale, sper ca cei care vor candida pentru alegerile parlamentare din partea PNL să apeleze la expertiza mea, atâta câtă este…

Au fost numiţi un preşedinte interimar şi un Birou Politic interimar, preşedintele interimar este Mihai Volintiru.

Cred că în demiterea mea o influenţă au avut şi unii lideri ai PDL.

Probabil, eram cel mai inconvenabil preşedinte PNL pentru fruntaşii PDL.

În ultimele patru luni şi jumătate, niciodată de când fac politică nu m-am simţit atât de hăituit”, a declarat fostul lider al PNL Dâmboviţa, Gabriel Grozavu.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial