mie. dec. 25th, 2024

❚ Gică Popescu a ales să colaboreze tocmai cu oamenii care au luptat din greu ca noul preşedinte al CJD, Adrian Ţuţuianu, să piardă lupta electorală cu marele rival Florin Popescu ❚ Se fac angajări, se semnează contracte, se renunţă la jucători sau la antrenori, fără ca „Baciul” să se consulte cu ceilalţi acţionari, mai ales cu CJD, pe care chiar el l-a numit principalul finanţator al echipei ❚ Începând de astăzi, noul ofiţer de presă al clubului este Gabriel Bengea, un jurnalist din „garderoba” lui Florin Popescu, disponibilizat de la TTV, unul dintre ziariştii folosiţi de PDL în campania electorală împotriva lui Adrian Ţuţuianu ❚ „Aroganţele” lui Gică nu se opresc aici, alegând să continue ca şef de centru la copii şi juniori cu naşul Ţâcă Zamfir, pe care preşedintele Ţuţuianu l-a acuzat că a făcut propagandă PDL la echipa de fotbal, alături de antrenorul Marius Vişan ❚ Desemnat să se ocupe de subiectul fotbalistic Chindia, vicepreşedintele CJD, Leonardo Badea, nu se aştepta să întâmpine atâtea probleme şi recunoaşte că s-a ajuns într-o situaţie neplăcută ❚ „Mă opresc oamenii pe stadă şi îmi cer să le dăm o şansă la Chindia şi copiilor judeţului”, s-a convins până şi Leo Badea că dâmboviţenii care au votat schimbarea vor o schimbare şi la echipa de fotbal, mai ales la nivelul centrului de juniori

Aparent mai liniştite după implicarea noilor autorităţi locale, care au virat 1,34 miliarde lei vechi în conturile clubului, apele s-au învolburat iarăşi la Chindia Târgovişte. Chiar dacă pentru moment au fost depăşite câteva probleme, fiind achitate salariile fotbaliştilor şi antrenorilor pentru luna mai (unii şi-au recuperat doar 70% dintre ele), echipa plecând şi într-un cantonament la Predeal, situaţia s-a complicat din nou în ultimele zile.

Şi aşa fragilă, cunoscută fiind implicarea lui Gică Popescu în campania electorală a prietenului PDL Florin Popescu, colaborarea cu noua conducere a Consiliului Judeţean Dâmboviţa poate fi pusă în pericol în perioada următoare. Nu numai că „Baciul” nu acceptă să lucreze decât cu echipa lui, dar îşi mai permite şi „aroganţe”, completând organigrama cu oamenii PDL-ului, lucru care e normal să deranjeze puterea judeţeană.

Gică a primit sprijinul autorităților, dar a răspuns prin „aroganțe”

Pentru a debloca puţin situaţia grea de la echipă, preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, şi vicepreşedintele Leonardo Badea au hotărât ca în conturile clubului să ajungă de urgenţă un miliard de lei vechi, au convins Primăria Târgovişte să ofere şi ea un sprijin de 340 de milioane lei, iar Universitatea Valahia să renunţe la noile tarife impuse pentru cazarea fotbaliştilor în căminele din campus, de 40 de ori mai mari decât cele de pe vremea lui Florin Popescu. În plus, şefii CJD caută şi soluţii de finanţare private, sperând să mai poată rupe nişte bănuţi din bugetul propriu pe final de an.

Ţuţuianu şi Badea nu au renunţat la colaborarea cu Gică Popescu, chiar dacă le-a transmis că nu mai scoate nici un ban din buzunar, aşteptând să îşi recupereze miliardele cu care susţine că a împrumutat clubul. Cu toate acestea, „Baciul” continuă să facă legea la echipă, ba chiar îşi permite şi câteva „aroganţe” la adresa lui Ţuţuianu, alegând să colaboreze tocmai cu oamenii care au luptat din greu ca noul preşedinte al CJD să piardă lupta electorală cu marele rival Florin Popescu.

Ofițer de presă, un jurnalist din „garderoba” lui Florin Popescu Chiar dacă în acest moment echipa trăieşte din bani publici, aşteptând ca noua conducere a CJD să depisteze şi câţiva sponsori locali, clubul este condus şmechereşte tot de Gică Popescu. Se fac angajări, se semnează contracte, se renunţă la jucători sau la antrenori, fără ca „Baciul” să se consulte cu ceilalţi acţionari, dar mai ales cu CJD, pe care chiar el l-a numit principalul finanţator al echipei.

Deranjant este că Gică se înconjoară de oamenii lui Florin Popescu, acţionând abil şi cu tupeu. Începând de astăzi, noul ofiţer de presă al clubului este Gabriel Bengea, un jurnalist din „garderoba” lui Florin Popescu, disponibilizat de la TTV, o altă televiziune locală de partid care se pregăteşte să tragă obloanele. Bengea este unul dintre ziariştii folosiţi de PDL în campania electorală împotriva lui Adrian Ţuţuianu, iar „aroganţa” lui Gică Popescu a provocat deranj. Adrian Ţuţuianu a mai acuzat şi alţi jurnali şti sportivi că au participat la acţiuni sportive cu caracter electoral în favoarea PDL, având informaţii că au fost plătiţi sub anumite forme de fosta conducere a CJD.

Până și cu nașul Zamfir a întins coarda

Mai mult, „Baciul” continuă ca şef de centru la copii şi juniori cu naşul Ţâcă Zamfir, pe care preşedintele Adrian Ţuţuianu l-a acuzat că a făcut propagandă PDL la echipa de fotbal, alături de antrenorul Marius Vişan.

„Nicolae Zamfir, şeful centrului de copii şi juniori de la clubul Chindia, şi-a permis să strângă pe lângă juniori, şi pe părinţii lor, în campusul Universităţii Valahia Târgovişte, unde sunt cazaţi unii dintre ei şi le-a spus următorul lucru. Dacă va câştiga USL competiţia de la alegerile locale, iar Ţuţuianu va fi la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, se va desfiinţa centrul de copii şi juniori, adică o mare minciună. În cadrul aceleaşi întâlniri, acest om plătit din bani publici şi-a permis să facă propagandă PDL-istă mincinoasă şi de cea mai joasă speţă.

Ştiu că unii dintre dumneavoastră îl simpatizaţi pe domnul Zamfir, care face parte din categoria celor care, după arestarea lui Solomon, s-au mutat de la Craiova la Târgoviştea lui Florin Popescu. Într-o acţiune de acest gen a mai fost implicat şi celebrul Marius Vişan, consilier în cadrul CJD şi din categoria lipitorilor de afişe, căruia îi transmit să-şi pregătească demisia.

Domnia sa a strâns toţi antrenorii şi juniorii de la Chindia, apoi şi-a permis să utilizeze copiii clubului la afişajul desfăşurat de PDL în localităţile din judeţul Dâmboviţa, ceea ce este foarte grav. I-a strâns şi pe cei de la stadion, personalul de la clubul Chindia şi le-a spus că, dacă voi veni eu la şefia CJD, vor rămâne fără locuri de muncă, lucru care este neadevărat”.

CJD vrea un om în conducere, dar și la centrul de juniori

Desemnat să se ocupe de subiectul fotbalistic Chindia, vicepreşedintele CJD, Leonardo Badea, nu se aştepta să întâmpine atâtea probleme şi recunoaşte că s-a ajuns într-o situaţie neplăcută.

„Am parcurs documentele clubului, iar ele au fost concepute în favoarea domnului Gică Popescu, CJD şi ceilalţi parteneri devenind captivi. Mă opresc oamenii pe stradă şi îmi cer să le dăm o şansă la Chindia şi copiilor judeţului. Noi ne dorim o colaborare cu domnul Gică Popescu, însă va trebui să avem şi noi un om la nivelul conducerii clubului şi chiar la centrul de copii şi juniori”, ne-a vorbit vicepreşedintele Badea.

Prima variantă pentru postul de preşedinte a fost Ionel Dănciulescu, însă a refuzat propunerea CJD, fiind implicat în alte activităţi.

„Sunt oameni care mi-au întins o mână la greu, cum este domnul Taher, pe care nu pot să îl părăsesc pentru a veni la Chindia”, ne-a mărturisit Dănciulescu, recomandându-l în schimb pe Tibi Rădulescu.

Şefii CJD aşteaptă de o săptămână un răspuns şi din partea lui Rădulescu, care a ţinut să ia pulsul echipei, alături de care a fost şi la Braşov.

„Este normal să văd în ce mă bag, să cunosc toate amănunte, pentru a putea lua o decizie înţeleaptă. Cert e că voi veni doar ca angajat al CJD şi nu ca finanţator, aşa că nu voi da un leu la echipă”, s-a exprimat Tibi.

Cu noi şi interesante amănunte vom reveni în ziarul de mâine, pentru că atmosfera se încinge tot mai tare la Chindia.

Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro