28 martie 2024

Gică Popescu pariază pe Universitatea Craiova

*Fostul internaţional speră ca echipa din Bănie să câştige campionatul şi să revină la Craiova **”Baciul” a fost prezent la amicalul câştigat de Chindia pe terenul concitadinei Petrolul Târgovişte Prezent la meciul amical dintre Chindia şi Petrolul Târgovişte, câştigat cu 4-0 (Ciolcă, Leţu şi Sandu 2) de echipa pe care o prezidează, fostul internaţional Gică Popescu a abordat cu multă deschidere diverse subiecte fotbalistice. Relaxat şi modest, căpitanul Barcelonei din deceniul trecut s-a întreţinut cu noi minute bune, impresionând prin simplitate şi bun simţ.
– Ce notă merită Chindia pentru evoluţia de astăzi?
– Eu nu dau note. Toată viaţa am primit note, aşa că mă feresc de aceste calificative. Am venit să privesc şi atât. Aş avea însă rugămintea să abordăm alte subiecte, tot ce ţine de proiectul fotbalistic demarat la Târgovişte veţi putea afla foarte curând în cadrul unei conferinţe de presă.
– Vineri va debuta o nouă ediţie de campionat, care este favorita dumneavoastră?
– Universitatea Craiova. Ştiu că echipe precum CFR Cluj, Timişoara sau Vaslui sunt mai bine cotate, formaţiile din Bucureşti se păstrează şi ele la un nivel bun, însă eu am speranţa că Universitatea va ocupa un loc fruntaş, poate chiar pe primul. Greşeala este că Ştiinţa nu va juca nici acum la Craiova, dar va trebui să îşi facă bine treaba şi la Turnu-Severin, unde se bucură de multă simpatie. Craiova are mulţi fotbalişti valoroşi, majoritatea tineri, aşa că are forţa să se impună şi să se bată la locurile fruntaşe. Cel puţin aceasta este speranţa mea.
– Curând vor începe şi războaiele din cupele europene, avem şanse?
– Este bine că suntem acolo, chiar şi în grupele Ligii Campionilor, dar va trebui să câştigăm mai multe puncte şi să pătrundem în fazele superioare. Toţi ochii sunt acum pe CFR Cluj, o echipă solidă, care va trebui să demonstreze asta şi în Champions League. Avem nevoie de orice calificare, victorie şi de fiecare punct pentru a ne îmbunătăţi coeficientul european.

Juniorii de la şcoala sa de fotbal, selecţionaţi în număr mare la loturile naţionale

– Trecând la echipa naţională, o vedeţi capabilă să obţină calificarea la Campionatul European din 2012?
– Trebuie să se califice, nici nu vreau să mă gândesc la o altă variantă. Grupa nu este una de speriat, iar în opinia mea poate fi câştigată.
– Ce ne lipseşte la nivel de naţională?
– Ne lipsesc rezultatele, dar pot veni prin motivaţie, inspiraţie şi valoare.
– Câţi jucători oferă anual Şcoala de Fotbal Gică Popescu la loturile naţionale?
– În medie cam 10 jucători sunt selecţionaţi anual la loturi naţionale, au fost şi 12-13, dar şi 8. Important este ca ei să confirme şi la nivel de seniori sau la cluburile unde sunt transferaţi sau merg în probe. În asamblu sunt mulţumit de activitatea Şcolii de Fotbal, dar se poate şi mai bine.
– Observăm chiar şi la Chindia câţiva jucători interesanţi aduşi de la Craiova, exemplu internaţionalul de juniori Băluţă.
– Nu doar Băluţă este un fotbalist interesant, cu potenţial, o să mai vedeţi aici şi alţii. Totul este să se pregătească corect şi să rămână serioşi.

Chindia: Perianu – Călinescu, Ciolcă, Cârnariu, Florea – Pripu, Honciu, Şerban, Dragotescu – Băluţă, Mladen (prima repriză)
Burdun (Onuţ) – Daia, Dumitru, B. Matei, Mădăran – Maican, R. Filip, Şerban, Sandu – Leţu, L. Nicolae (repriza a doua).

COSTIN MIHAI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial