28 martie 2024

GATA! CSM Târgovişte are antrenor!

Odată ce a apărut confirmarea că CSM Târgoviște va evolua din următorul sezon în prima ligă la baschet feminin, fiind programată și în optimile de finală ale Cupei României, lucrurile au început să se pună la punct și la alte niveluri. A fost numit un antrenor, s-a conturat în linii mari și lotul de jucătoare, toate acestea pentru câștigarea celor două obiective interne, cupa și campionatul.

Cert este că în divizia A sunt 16 echipe (ICIM Arad, Municipal Satu-Mare, CS Ball 6 Sepsi Sf. Gheorghe, BCM Bega Danzio Timișoara, LPS Alba-Iulia, LPS Craiova, Universitatea Cluj, Sportul Studențesc Omnilogic, CSB Teleorman, Rapid București, Olimpia București, Galactica Brașov, CSM Oradea, CS Nova Vita Tg. Mureș, Politehnica Național Iași și CSM Târgoviște). Campionatul va debuta la începutul lunii octombrie, printr-un turneu pe un teren neutru (Miercurea Ciuc sau Tg. Secuiesc), urmând ca CSM să dea piept cu Galactica Brașov.

Debut pe 16 septembrie, în cupă, cu LPS Alba-Iulia

Meciurile contând pentru optimile de finală ale Cupei României vor debuta ceva mai devreme, pe 16 septembrie, când CSM va juca la Târgoviște cu LPS Alba-Iulia, returul fiind programat patru zile mai târziu, în deplasare. Dacă va trece de această dublă manșă, CSM se va lovi foarte probabil de vicecampioana Municipal Satu-Mare, care pornește ca favorită în duelul cu LPS Craiova.

La prima vedere, patru echipe par capabile să se bată cu șanse pentru supremație, ICIM Arad, Municipal Satu-Mare, Sepsi Sf. Gheorghe și CSM Târgoviște, însă pot apărea și surprize, gen Bega Timișoara. Informații complete despre CSM Târgoviște, puteți citi în „Jurnal de Dâmbovița”.

Costin Mihai

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial