joi. dec. 26th, 2024

În cursul serii trecute, 25 august, în intervalul orar 20:00 – 24:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și prevenirea accidentelor de circulație.

În cele patru ore de acțiune, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 224 de sancțiuni contravenționale și au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier.

Din totalul sancțiunilor, 6 au fost pentru consumul de alcool la volan, 12 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 30 pentru neutilizarea centurii de siguranță, 7 pentru lipsa documentelor obligatorii și 4 pentru inspecția tehnică periodică expirată.

Alte 37 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991. Totodată, ca măsură complementară, poliţiştii au retras 7 certificate de înmatriculare și au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce față de 10 conducători auto, 6 dintre aceștia fiind surprinși sub influența alcoolului și alți 4 cu viteză excesivă. Precizăm că, în acest sfârșit de săptămână, vor fi organizate alte astfel de acțiuni.

Exemplu: La data de 25 august a.c., în jurul orei 21:55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au oprit pentru control, pe strada Calea Câmpulung din Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din localitate. Șoferul a fost testat pentru depistarea consumului unor substanțe interzise, acesta prezentând un rezultat preliminar pozitiv pentru consumul de droguri (cocaină). Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

sursa: IPJ Dâmbovița