Dum. dec. 22nd, 2024

popescudnaDeputatul Florin Popescu a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că procurorii anticorupţie l-au chemat pentru a-i aduce la cunoştinţă instituirea sechestrului asigurător pe casa lui şi pe cea a părinţilor săi.

UPDATE 14:40 – DNA: Sechestru pus pe două imobile ale lui Florin Popescu, până la concurenţa sumei de 485.000 de lei

Procurorii au pus sechestru şi au dispus notificare ipotecară, până la concurenţa sumei de 485.500 de lei, pe două imobile ale deputatului Florin Popescu, din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, a anunţat, marţi, Direcţia Naţională Anticorupţie.

“La data de 25.04.2014, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus instituirea sechestrului şi notarea ipotecară, până la concurenţa sumei de 485.500 lei, asupra a două imobile, ce aparţin inculpatului Popescu Florin Aurelian, situate în mun. Târgovişte, jud. Dâmboviţa”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Florin Popescu a fost citat să se prezinte marţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

La ieşirea din sediul DNA, Florin Popescu a spus că anchetatorii l-au chemat pentru a-i aduce la cunoştinţă faptul că s-a instituit sechestru asigurător pe locuinţa lui dar şi pe cea a părinţilor săi.

Popescu a mai spus că urmează să dea o declaraţie în acest caz, arătând că este la dispoziţia anchetatorilor şi că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat.

DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

“Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA în cerere.

Deputaţii din Comisia juridică au respins, luni, cererea în cazul deputatului Florin Popescu.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit ca raportul Comisiei juridice privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu să fie discutat în plen marţea sau miercurea viitoare, iar votul să fie pe 7 mai.

Deputatul Florin Popescu a declarat, după ce Comisia juridică a respins cererea privind arestarea sa preventivă, că nu a mâncat nici măcar o aripă de pui şi că acuzaţiile se referă la trafic de influenţă, şi nu la luare de mită.

“Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am mâncat nici măcar o aripă de pui de acolo. (…) Mă acuză de trafic de influenţă, nu că am luat mită. Sunt două chestiuni diferite. Nu mă acuză că am luat mită. (…) Cei care au dat acest denunţ sunt anchetaţi pentru evaziune fiscală ori, dacă interveneam, probabil că nu se ajungea aici”, a spus Popescu.

Deputatul Florin Popescu a fost şi în 23 aprilie la DNA, el declarând atunci că procurorii îl acuză că ar fi cerut de la o firmă din Dâmboviţa, în campania electorală din 2012, saci cu produse agricole, precizând că, “oricum, acestea nu sunt droguri”.

Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, în 23 aprilie, că procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Florin Aurelian Popescu, la data faptelor preşedinte al organizaţiei Dâmboviţa a unui partid politic, în prezent deputat, pentru infracţiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, şi anume folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, pentru a nu se descoperi fapta de corupţie, omul de afaceri de la care Florin Popescu ar fi cerut cele peste 70 de tone de pui a livrat produsele în pungi neinscripţionate, dintr-un spaţiu de depozitare închiriat şi folosit de o societate comercială care nu îi aparţinea omului de afaceri”.

Detaliile privind livrarea, transportul şi locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Florin Popescu împreună cu o persoană, auditor financiar şi cenzor la una dintre firmele omului de afaceri, la cererea acestuia din urmă, susţin anchetatorii.

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în Dâmboviţa. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.

Deputatul Florin Popescu a anunţat că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi că s-a retras şi din lista de candidaţi ai acestei formaţiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziţia justiţiei şi că nu este necesară cererea de arestare preventivă.

sursa – MEDIAFAX