17 mai 2024
Florin Popescu îi cere DEMISIA ministrului Fenechiu

Florin Popescu îi cere DEMISIA ministrului Fenechiu

Comunicat de presă

Ministrul Fenechiu, exponent al incompetenței Guvernului Ponta II

Pentru gestionarea defectuoasă a crizei de la CFR, Relu Fenechiu trebuie să plece din fruntea Ministerului Transporturilor!

Dl. Fenechiu și-a demonstrat incompetența pe spinarea zecilor de mii de români care au îndurat frigul sau și-au văzut slujbele puse în pericol, ca să nu mai vorbim de miile de muncitori care nu au avut ce pune pe masa copiilor din cauza neplăţii salariilor cuvenite.

Întârzierea, fie și cu o singură zi, a plății drepturilor salariale a reprezentat picătura care a umplut pahararul. CFR-iștii au dovedit că nu mai cred în promisiunile unor guvernanți care, de aproape nouă luni, au excelat doar la capitolul gogoși electorale. Iar noul ministru al transporturilor, Relu Fenechiu, se dovedește a fi exponentul perfect al incompetenței cabinetului Ponta II!

Aşa s-a ajuns la situația critică în care zeci de mii de călători au înghețat astăzi, timp de două ore, în gări sau în vagoanele trenurilor, ca urmare a grevei spontane declanșată de angajații CFR Călători și CFR Infrastructură.

Pentru proasta gestionare a situației de la CFR, pentru miile de copii, elevi navetiști, care au înghețat prin gări și pentru atitudinea de vătaf pe moșia CFR, dl. Relu Fenechiu ar trebui să-și dea demisia de onoare.

Dar, pentru că nu-l suspectez că ar avea așa ceva, cer prim-ministrului Victor Ponta să-l demită de urgență pe ministrul transporturilor, pentru incompeteță.

Dep. Florin Popescu

Vicepreședinte P.D.L

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial