TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

Florin Popescu a lăsat PDL şi a plecat după Elena Udrea!

Comunicat de presă

Partidul Mișcarea Populară, o șansă pentru primenirea scenei politice românești!

Am decis să mă alătur acestui proiect politic încredințat fiind că este singura șansă pe care o mai are, în aceste vremuri, România. Alături de Elena Udrea și de un numeros grup de parlamentari, oameni politici de prim rang și primari din toată țara, care vor întări rândurile Mișcării Populare, voi milita pentru păstrarea orientării euro-atlantice a țării.

Într-o țară cu o clasă politică imatură, vulnerabilă în fața asalturilor mafiei politico-economice, incapabilă să satisfacă așteptările și speranțele cetățenilor, apariția Partidului Mișcarea Populară poate constitui singura șansă pentru o reală și necesară primenire a scenei politice. Deși s-a încercat uciderea în fașă a proiectului, spre disperarea adversarilor săi, PMP a luat naștere în mod oficial și, la doar câteva zile de la înregistrare, reușește să atragă nume grele ale politicii românești.

Am ales să mă înscriu în PMP deoarece, din păcate, Partidul Democrat Liberal pare că a abdicat de la principiile fundamentale care îl transformaseră în principalul partid din România.

Am ales PMP deoarece vreau să iau parte la reconstrucția unei DREPTE AUTENTICE în politica românească. Partidul Mișcarea Populară este partidul celor care luptă pentru consolidarea Statului de Drept, pentru independența justiției și pentru modernizarea țării. PMP este singurul partid care sprijină eforturile președintelui Traian Băsescu de a menține țara pe linia de plutire, în ciuda atacurilor fără precedent inițiate de majoritatea USL.

Pentru că România merită mai mult, pentru că ne dorim mai binele pentru copiii noștri, invit pe toți cei preocupați de viitorul țării, pe toți cei ce doresc reconstrucția unei DREPTE AUTENTICE în politica românească, pe toți cei care s-au săturat să nu aibă alternativă, să vină alături de noi în Partidul Mișcarea Populară. Împreună putem genera o nouă revoluție, în politica românească.

DEPUTAT,

Lect. univ. dr. Florin POPESCU

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.