5 mai 2024

FIERBERE! Polițiștii declanșează protest național!

COMUNICAT PROTESTUL POLIŢIŞTILOR, PRIN LIMITAREA ACTIVITĂŢILOR, ÎNCEPE ÎN 20 septembrie 2010 FSNPPC informează că în urma consultării sindicaliştilor şi sub presiunea tensiunilor acumulate în unităţile M.A.I., poliţiştii şi personalul contractual vor declanşa un protest naţional, materializat prin limitarea activităţilor specifice. Protestul naţional al poliţiştilor nu este şi nu trebuie interpretat drept grevă. Acţiunea poliţiştilor este similară protestului magistraţilor din luna septembrie 2009. Acţiunea de protest a poliţiştilor este constituţională, în sensul corespondenţei dintre salarizarea afectată şi munca depusă. Limitarea activităţilor de serviciu va începe în data de 20 septembrie 2009 şi va fi proporţională cu scăderile salariale care au fost impuse poliţiştilor şi personalului contractual. Pe durata protestelor, poliţiştii vor respecta cât mai strict prevederile legale şi metodologiile specifice, chiar dacă aceste rigori ar putea micşora fluenţa unor activităţi sociale. În tot acest timp, poliţiştii nu vor mai munci suplimentar, peste programul de lucru, decât în situaţii excepţionale. Revendicările sindicaliştilor sunt focalizate pe rezolvarea favorabilă a următoarelor probleme:  Drepturi salariale;  Revizuirea planului de disponibilizare a cadrelor din M.A.I.;  Eliminarea practicii de muncă neplătită, aplicată constant poliţiştilor;  Modificări, urgente, ale Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului. Încheierea protestelor naţionale prin limitarea activităţii se va stabili în funcţie de rezultatele obţinute la revendicările sindicale. notă: Anexăm documentul detaliat al revendicărilor şi al modalităţilor practice de limitare a serviciilor poliţieneşti, în cadrul protestului sindical. Persoane de contact: Marin GRUIA (preşedinte) 0728 282 603 Teodor PARASCHIV (secretar general) 0728 282 604 Anexă la Comunicatul de presă Ref. nr.61/15 sept. 2010 PROTESTUL SINDICAL AL MEMBRILOR FSNPPC, PRIN LIMITAREA PROPORŢIONALĂ A ACTIVITĂŢILOR POLIŢIENEŞTI Având în vedere situaţia fără precedent creată de Guvernul şi Parlamentul României care au conlucrat la reducerea serviciilor de siguranţă şi ordine publică pe care le furnizează poliţia „în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului,…” (prevăzute în art.2 din L.218/02) membrii FSNPPC au hotărât să protesteze prin LIMITAREA PROPORŢIONALĂ, într-o primă etapă, a activităţii de furnizare a serviciilor de siguranţă şi ordine publică, începând din data de 20 septembrie, 2010. Limitarea activităţii nu este îndreptată împotriva Statului şi a cetăţenilor, ci este o luare de atitudine faţă de: subfinanţarea poliţiei, reducerile drepturilor salariale, disponibilizările anunţate de conducerea M.A.I., precum şi faţă de alterarea relaţiilor de muncă din interiorul instituţiei, produse prin abuzuri manageriale. Revendicările FSNPPC nu sunt exclusiviste; ele reflectă problemele, suferinţele şi aşteptările poliţiştilor din toate formaţiunile sindicale. Prin urmare, fiecare punct câştigat prin proteste sociale va fi un beneficiu comun al tuturor poliţiştilor, personalului contractual şi, la fel de important, al jandarmilor şi pompierilor cărora, prin lege, le este interzisă asocierea sindicală. REVENDICĂRILE SINDICALE solicitate prin limitarea proporţională a activităţii: 1. Asumarea de către M.A.I., în baza unui calendar negociat concret cu sindicatele, a eliminării subfinanţării care afectează sistemul logistic al instituţiei. 2. Anularea planului M.A.I. privind disponibilizările de personal, cu scopul de a aduce economii la buget, în detrimentul asigurării ordinii publice. 3. Plata integrală a muncii prestate de poliţişti, corespunzător timpului efectiv lucrat şi nu redusă cu 25% (altfel, la 75% salariu = 75% muncă). Neacceptarea muncii care nu este remunerată sau compensată, prin timp liber corespunzător. 4. Achitarea integrală a drepturilor băneşti de natură salarială (normă de hrană, drepturi de echipament, diurnă, indemnizaţii pentru chirie, sume compensatorii pentru medicamente) care sunt restante ori care, în mod abuziv, nu mai sunt în plată. 5. Modificarea în regim de urgenţă a Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, urmărindu-se, printre altele, eliminarea incompatibilităţilor şi amendarea unor interdicţii. 6. Cuprinderea, în Legea unică de salarizare, a unor coeficienţi pentru agenţii de poliţie, corespunzători specificului muncii de poliţie, în concordanţă cu art. 32 din Codul European de Poliţie (Recomandarea (2001)10 adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei din 19 septembrie 2001 „Art 32. Personalul de poliţie trebuie să beneficieze, în calitate de funcţionari, de o gamă de drepturi sociale şi economice, cât mai mare posibil. Trebuie să beneficieze, în special de dreptul sindical sau de a participa în instanţe; de dreptul de percepere a unei remuneraţii corespunzătoare; de dreptul la o acoperire socială şi de măsuri specifice de protecţie a sănătăţii şi securităţii, ţinând cont de caracterul particular al muncii poliţiei.” 7. Menţinerea vârstei şi a criteriilor de pensionare actuale în proiectul Legii unitare de pensionare. Până la rezolvarea favorabilă a revendicărilor, membrii FSNPPC vor limita proporţional activităţile de furnizare a serviciilor poliţieneşti, responsabilizând, pentru acest lucru, şefii ierarhici din poliţie şi din M.A.I. FSNPPC asigură asistenţă juridică tuturor membrilor de sindicat în toate situaţiile create în legătură cu protestul. I. Măsuri adoptate de poliţiştii din Poliţia Română: 1. Poliţiştii nu vor lucra cu publicul; nu se vor primi sesizări ori alte documente ale cetăţenilor, cu excepţia celor pentru care soluţionarea sau procesarea nu suferă amânare. Prin afişe postate la sediile poliţiei, cetăţenii vor fi îndrumaţi să transmită sesizările prin poştă sau electronic pe adresele de e-mail ale instituţiei. 2. La poliţia rutieră: – poliţiştii vor fi prezenţi în teren, dar nu vor patrula, nu vor dirija traficul rutier, nu vor aplica sancţiuni contravenţionale, cu excepţia avertismentelor (art. 95 OUG 195/2002 republicat şi, în celelalte situaţii, art.5 lit. (a) şi art.7 alin. (1) din OG nr.2/2001); – dacă echipajul nu este constituit din 2 poliţişti, sau dacă poliţiştii ce urmează să se deplaseze in misiune nu primesc echipamentul de protecţie specific, aceşti vor refuza deplasările în teren; – nu vor fi utilizate aparatele radar şi etilotestele care nu sunt omologate metrologic; – în situaţia cercetării unui accident cu victime produs în ultima parte a programului de lucru, poliţiştii, după efectuarea cercetărilor, vor ieşi din serviciu, refuzând să finalizeze documentele într-un timp suplimentar de lucru, dacă nu se emite o dispoziţie scrisă în acest sens. 3. La poliţia de ordine publică: – la poliţiile orăşeneşti şi municipale, patrulele de ordine publică nu vor patrula, ci vor staţiona, pe toată durata programului de lucru, în puncte fixe, din care vor interveni doar la apelurile de urgenţă. În timpul serviciului nu vor aplica sancţiuni contravenţionale, cu excepţia avertismentelor; – posturile rurale de poliţie, care, comform dispoziţiilor în vigoare, nu lucrează în ture de serviciu, vor fi deschise şi vor funcţiona, de luni până vineri, între orele 08-16. Iar, sâmbăta şi duminica acestea fiind închise. Orice solicitare, prin intermediul dispeceratului 112, primite la posturile rurale vor fi direcţionate spre echipele operative de la nivelul judeţului sau al oraşelor, la care localităţile respective sunt arondate; – poliţiştii nu vor pune în aplicare mandatele de audiere emise de către instanţele de judecată; – poliţiştii vor refuza intervenţia individuală la evenimentele pentru care au fost solicitaţi ori îndrumaţi de superiori sau dispecerat; 4. Structurile din Poliţia Transporturi vor rămâne în posturi, fără a mai patrula în trenurile S.N.C.F.R. şi vor interveni doar la apelurile 112. Se vor amâna acţiunile specifice de cooperare cu S.N.C.F.R. 5. Criminaliştii vor amâna întocmirea planşelor foto şi a expertizelor, pentru cazurile care nu prezintă gravitate deosebită, având în vedere lipsa materialelor necesare. 6. Se vor amâna audierile în orice tip de sesizări, reclamaţii sau dosare. Toate persoanele, deja citate, vor fi reprogramate la o dată ulterioară. 7. Poliţiştii vor refuza participarea la acţiuni comune cu alte structuri (Jandarmerie, Garda financiară, R.A.R., C.N.A.D.N.R., S.N.C.F.R. etc.). 8. Poliţiştii aflaţi în timpul lor liber, atât în cursul săptămânii, cât şi în zilele de sămbătă, duminică sau sărbători legale, vor refuza să participe la acţiuni organizate de către instituţie. 9. Poliţiştii vor refuza să facă parte din colectivele de control, să fie desemnaţi cu efectuarea unor cercetări prealabile, să facă parte din consiliile de disciplină ori să furnizeze date şi documente pentru aceste activităţi. În plus, pentru poliţiştii de frontieră: 10. În punctele de trecere a frontierei, controlul se va face cât mai amănunţit, pentru creşterea eficienţei prevenirii şi descoperirii traficului ilegal de ţigări, persoane, armament, bunuri de lux, maşini furate etc.. Cetăţenii vor fi informaţi, prin afişe şi alte mijloace, asupra faptului că timpul de aşteptare în puncte e posibil să se prelungească. 11. Toate categoriile de personal din Poliţia de frontieră se vor prezenta la IJPF sau în cel mai apropiat SPF, pentru a fi transportate la locul de muncă doar cu mijloacele de transport asigurate de unitate, conform H.G. nr. 1292/2003, refuzând a se mai deplasa cu autovehicule personale sau pe cheltuială proprie. 12. Deplasările la şi de la locul de executare a misiunilor de control şi supraveghere a frontierei se vor efectua doar cu mijloacele din dotarea instituţiei. În caz contrar misiunile vor fi refuzate; 13. Personalul PF nu va intra în postul de lucru sau în misiune decât dacă va fi dotat cu echipamentul de protecţie adecvat, aflat în bună stare; 14. Poliţiştii şi personalul contractual din componenţa posturilor şi patrulelor de control şi supraveghere a frontierei se vor prezenta la misiune şi vor părăsi misiunile la orele planificate. După epuizarea timpului de lucru prestabilit ( 8 sau 12 ore) ei vor părăsi misiunea, fără a aştepta venirea schimbului. II. Măsuri generale, pentru toate categoriile de personal din M.A.I.: 1. Toţi poliţiştii îşi vor retrage aparatura şi dotările personale pe care le folosesc la serviciu (calculatoare, imprimante, mobilier etc.). 2. Poliţiştii vor refuza să conducă autovehicule din dotarea unităţilor, dacă ele nu corespund normelor tehnice (defecţiuni sau uzuri accentuate, lipsa asigurării CASCO, verificarea tehnică obligatorie etc.). Timpul de lucru pentru remedierea defecţiunilor se va consuma la sediul unităţii. 3. Autovehiculele de serviciu, necorespunzătoare din punct de vedere tehnic sau cu lipsă carburant, vor fi inscripţionate, la vedere, cu atenţionări de genul: „Nefuncţional, prin grija Guvernului României şi a M.A.I.” sau “ATENTIE, autovehicul de serviciu neasigurat, prin grija Guvernului României şi a M.A.I.”. 4. Poliţiştii vor refuza plecarea în misiuni, dacă nu sunt achitate, în avans, sumele necesare desfăşurării acestora (transport, cazare, diurnă etc.). 5. Poliţiştii nu vor răspunde la apelurile de serviciu primite pe telefoanele personale. 6. Poliţiştii nu vor mai contribui material la suportul logistic necesar desfăşurării activităţii şi vor informa pertinent, despre acest lucru, publicul afectat colateral de acest lucru (procurori; persoanele care depun plângeri sau sesizări; persoanele care urmează a fi audiate). 7. Poliţiştii vor refuza participarea la activităţi de învăţământ, testare, bilanţuri, şedinţe de tragere, verificări, controale tematice sau de fond, în afara programului normal de lucru sau în timpul liber. 8. Poliţiştii nu vor mai executa obligaţiile suplimentare care au fost stabilite prin protocoale încheiate între structurile M.A.I. şi alte instituţii (preschimbarea cărţilor de alegător, verificarea existenţei la domiciliu a unor persoane aflate în concediu medical etc.). 9. Poliţiştii se vor prezenta la serviciu, în afara orelor de program, numai în caz de catastrofe, calamităţi; sau la instituirea stării de urgenţă ori a stării de asediu. Alte măsuri de protest care să fie puse în aplicare, se pot stabili local, în funcţie de specificul muncii la nivelul fiecărei structuri. Informarea cetăţenilor şi a instituţiilor statului. 1. Se va desfăşura o conferinţă de presă, în data 16.09.2010, înaintea declanşării protestelor, prin care se vor face prezenta publicului revendicările şi acţiunile poliţiştilor. 2. Preşedinţia, Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe şi celelalte structuri afectate vor fi notificate, despre faptul că poliţiştii nu vor asigura traseele şi măsurile corespunzătoare, pe durata zilelor de protest sindical. 3. Ministrul Justiţiei şi Procurorul General al României vor fi informaţi cu privire la protestul poliţiştilor, pentru a lua măsurile necesare de informare a instanţelor şi parchetelor. 4. Ministrul Administraţiei şi Internelor şi şefii structurilor din M.A.I. vor fi notificaţi privind protestul poliţiştilor. 5. FSNPPC solicită public tuturor reprezentanţilor statului şi conducerii M.A.I. să se abţină de la ameninţări şi presiuni asupra poliţiştilor, deoarece, aceste modalităţi de „dialog social” amplifică reacţiile de revoltă in rândul membrilor de sindicat. Biroul Executiv

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial