30 aprilie 2024

FIŢE ÎN TRAFIC! Un individ l-a reclamat pe un poliţist pentru că l-a prins fără centură de siguranţă!

Comunicat de presă La data de 15 octombrie 2010, lucrătorii Poliției Orașului Titu au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 de către F. Mihai, de 30 de ani, din orașul Pucioasa că a fost bruscat de către un polițist din cadrul Postului de Poliție Braniștea. În jurul orelor 13:30, în timpul executării unei acțiuni pe linie de poliție rutieră, portul centurii de siguranță, agent șef de poliție G. Gheorghe, a oprit pentru control un autoturism ce tracta o remorcă, condus de F. Mihai, de 30 de ani, din orașul Pucioasa, întrucât conducătorul acestuia nu purta centura de siguranță. După ce și-a declinat calitatea și a explicat motivul opririi, polițistul a solicitat conducătorului auto documentele sale si ale autoturismului, moment în care conducătorul auto a solicitat să ii se probeze faptul că nu purta centura de siguranță. Pe bancheta din dreapta fața a autoturismului, se afla F. Ionuț Gabriel, fratele conducătorului auto, care a început să filmeze cu telefonul mobil agentul de poliție, insinuând că este bruscat de către acesta. F. Mihai, a refuzat sa înmâneze agentului de poliție documentele, a coborât din autoturism și a apelat prin apel unic de urgență 112 Poliția, sesizând că este bruscat de un polițist. La fața locului s-a deplasat un alt echipaj de poliție , moment în care, conducătorul autoturismului a înmânat polițistului permisul de conducere, cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al remorcii tractate, cât și tichetul asigurării de răspundere civilă auto, motivând că documentele autoturismului nu le are asupra sa întrucât le-a pierdut. Agentul de poliție a procedat la sancționarea conducătorului autoturismului pentru neportul centurii de siguranță și lipsa documentelor autovehiculului, cu amendă în valoare de 480 lei. Menționăm că cele două persoane depistate în trafic au fost în mai multe rânduri sancționate de organele de poliție pentru contravenții la regimul circulației rutiere sau pentru încălcarea normelor de conviețuire socială. Nu s-a depus plângere împotriva polițistului; până în prezent nu au rezultat aspecte de încălcare a normelor și conceptelor de acțiune cu privire la modul de intervenție a polițistului în cazul controlului unui autovehicul în trafic. Recomadări: Obligaţiile poliţistului rutier la oprirea autovehiculelor: • să aleagă un loc adecvat, astfel încât să permită poziţionarea acestora în afara părţii carosabile, în parcări ori alte spaţii în care nu se stânjeneşte circulaţia. Pe timpul nopţii, aceste locuri trebuie să fie, de regulă, iluminate, evitându-se, pe cât posibil, oprirea în locuri unde această manevră este interzisă prin lege; • să efectueze semnalul de oprire regulamentar, cu braţul pe timp de zi, iar pe timp de noapte cu bastonul iluminat sau reflectorizant şi în lipsa acestuia prin balansarea în plan vertical a unui dispozitiv cu lumină de culoare roşie. În ambele situaţii, poliţistul poate folosi şi fluierul din dotare; • să se deplaseze până în dreptul uşii conducătorului autovehiculului şi să se adreseze cu formula: “Bună (dimineaţa, ziua, seara), sunt (gradul profesional, numele şi unitatea de poliţie din care face parte)”, după care să solicite pe un ton politicos, dar ferm, să i se înmaneze documentele pentru control; • să-i comunice conducătorului auto motivul opririi, abaterea comisă şi sancţiunea prevăzută de lege şi, daca este cazul, faptul că trebuie să rămână în autovehicul, cu mâinile pe volan, dupa care să întocmească documentele de constatare; • să-i restituie conducătorului auto, la finalizarea controlului, documentele (mai puţin cele reţinute odată cu constatarea abaterii) şi să-i acorde explicaţiile necesare privind situaţia creată, modul de soluţionare, dreptul privind efectuarea de menţiuni în procesul-verbal de contravenţie, precum şi termenul de folosire a căilor de atac împotriva documentelor întocmite. Obligaţiile conducătorilor de autovehicule: – să aibă un comportament care sa nu afecteze fluența si siguranța circulatiei, sa nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și sa nu aducă prejudicii proprietații publice ori private. – sunt obligați ca, la cererea politistului rutier, sa înmaneze acestuia documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente prevazute de lege. – conducatorii autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3, 5 tone sunt obligați sa poarte echipament de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenții la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public. – sunt obligați sa oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea si la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au in funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roșie și sonore. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial