Viitura a bagat spaima, seara trecuta, in 30 de familii din Pucioasa! Oamenii povestesc infricosati ca dupa ploaia care a cazut ore in sir, raul ce trece prin vecinatatea locuintelor lor s-a umflat si le-a amenintat casele.
Mai mult, din cauza gunoaielor aduse de apa, canalul de scurgere era aproape infundat si asta inrautatea si mai mult situatia.
“Am avut mereu probleme din cauza raului. Ne este frica sa nu vina iar peste noi…. Stam cu frica in case”, a declarat pentru MariusBUGA.ro Maria Vlasceanu.
Membrii comitetului local pentru situatii de urgenta s-au intrunit imediat ce au aflat de situatia de la intrare din oras siau luat masurile ce se impuneau.
“Exista pericolul infundarii tuburilor si deversarii apei catre locuintele cetatenilor din zona. Cate lucuinte sunt amenintate? Sunt amenintate aproximativ 30 de locuinte. Se intervine pentru deblocarea depunerilor la tuburile de scurgere a apei pentru ca raul sa se poata scurge fara probleme”, a precizat pentru MariusBUGA.ro Ion Maier, reprezentant al Comitetul pentru situatii de urgenta din cadrul Primariei Pucioasa.
Autoritatile nu stau inca linistite si spun ca vor monitoriza permanent daca debitul raului va creste din nou si va creea noi probleme.