lun. dec. 23rd, 2024

catedralaMarți, 26 septembrie 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în istorica Catedrală din Târgoviște, ctitoria sfântului voievod muntean, de la al cărui început al zidirii se împlinesc anul acesta 500 de ani.
   La eveniment, au participat: Părintele Vicar, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, profesori de la Facultatea de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște și de la Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște, împreună cu studenți și elevi; elevi de la școli din Municipiul Târgoviște, preoți și diaconi ai Catedralei, autorități locale, precum și numeroși credincioși.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre rolul spiritual și cultural deosebit al Sf. Voievod în istoria neamului românesc, el fiind cel mai cunoscut ucenic al Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Întâistătătorul Bisericii muntene, voievodul fiind autorul celui mai important volum de înțelepciune creștină medievală românească și mare sprijinitor al Ortodoxiei universale, atât în țara noastră, la Muntele Athos, cât și în întreg Răsăritul creștin. De asemenea, Chiriarhul nostru a evocat volumul tipărit cu acest prilej, intitulat Catedrala mitropolitană din Târgoviște – simbol al efervescenței misionare, spirituale și culturale muntene – 500 de ani de la începutul ridicării ei, și lansat în ziua de 11 august 2017, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon.
Cu acest prilej, Înaltul Ierarh a efectuat o vizită pastorală la Parohia cu hramul Sf. Voievod Neagoe Basarab, din Cartierul Tineretului al istoricei Cetăți de Scaun a Țării Românești, unde a evaluat stadiul lucrărilor, în vederea târnosirii, în viitorul apropiat, a sfântului locaș.
Precizăm că această biserică a fost ridicată în ultimii ani, ca o ofrandă peste timp adusă operei culturale și ecleziale a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, la inițiativa Înaltpreasfinției Sale, pentru a fi mărturie, semn al credinței și locaș de închinare pentru locuitorii celui mai nou cartier târgoviștean.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI