19 aprilie 2024
Elevii târgovişteni, în concurs! „România Mare – Un vis devenit realitate”

Elevii târgovişteni, în concurs! „România Mare – Un vis devenit realitate”

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” în parteneriat cu Colegiul Național “Constantin Cantacuzino” Târgoviște, Inspectoratul Școlar Dâmbovița și Universitatea Valahia, organizează prima ediție a Concursului Județean „România Mare – Un vis devenit realitate”, dedicat Zilei Naționale a României.

Acesta va avea loc joi, 29 noiembrie 2012, de la ora 14.00, la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.

Concurenții vor fi elevi din clasele a XII-a de la licee teoretice, fiecare liceu concurent având un echipaj de 4 elevi, care vor trebui să răspundă la 10 întrebări.

Premiile vor fi oferite de Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște, premiul I va fi de 400 de RON, premiul II, 300 de Ron și premiul III, 200 de RON, iar concurenții și profesorii îndrumători vor primi diplome de participare.

Cei prezenţi, se vor bucura şi de un moment muzical oferit în deschidere de elevi ai Colegiului Pedagogic.

Biroul Relaţii Publice al Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial