mie. dec. 25th, 2024

Biblioteca Comunală Dărmănești desfășoară pe perioada vacanței de vară activități de animație culturală , activități desfăşurate şi finanţate prin proiectul „Tradiție și Inovație în Biblioteca ta !”, proiect realizat prin programul eCULTURA.

De curând, membrii comunității Dărmănești au primit vizita unui expert cultural în persoana doamnei Gabriela Țopa, cercetător etnograf , bun cunoscător al tradițiilor locale, pasionat cercetător în acest domeniu. În cadrul evenimentului, au fost prezentate tradiții din zona Dâmbovița, implicit din zona comunei Dărmănești.

Au fost aduse în atenția participanților gospodăriile tradiționale ale locuitorilor, cu porțile, casele și dependințele lor, modul de viaţă al acestora .

Interiorul caselor tradiționale a stârnit admirația celor prezenți prin complexitatea mobilierului și multitudinea de culori întâlnite la ștergarele, macaturile și celelalte ornamente ce împodobeau aceste case . De asemenea, costumele populare au fost îndelung studiate și admirate datorită frumuseţii şi a migalei cu care erau realizate .

În continuare, s-a adus un omagiu celui care a fost unul dintre cei mai cunoscuți olari din Dărmănești, Fănică Florea .

A fost prezentat un material înregistrat din ultima perioadă de viață a acestuia iar participanții au putut vedea măiestria cu care Fănică Florea dădea viață lutului .

Prin această activitate cei prezenți au fost purtați în lumea satului de altădată , o lume plină de simplitate și de culoare .

Vă aşteptăm să descoperim tradiţiile noastre!