4 mai 2024
Doi soţi s-au răsturnat cu maşina, pe DJ 720B, în curbă, la Nisipurile

Doi soţi s-au răsturnat cu maşina, pe DJ 720B, în curbă, la Nisipurile

Doi soţi s-au răsturnat cu maşina, aseară, pe DJ 720B, într-o curbă, la Nisipurile.

La volan se afla bărbatul, de 56 de ani. Cei doi sunt din Prahova şi se îndreptau spre casă când omul nu a mai păstrat direcţia şi a pierdut controlul volanului.

Autoturismul s-a răsturnat pe plafon, iar şoferul şi pasagera au fost preluaţi de echipajele de la ambulanţă şi transportaţi la spital.

“Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost informați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime în localitatea Nisipurile. În urma deplasării la fața locului și din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 56 de ani, din județul Prahova, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 720 B, în localitatea Nisipurile, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul și o pasageră, de 52 de ani, au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial