29 martie 2024
Dezastru la Pietroşiţa! Cine a pus foc intenţionat în pădurea de pini?

Dezastru la Pietroşiţa! Cine a pus foc intenţionat în pădurea de pini?

62027362Un incendiu violent a înghițit, vineri, aproape cinci hectare dintr-o pădure de pini din județul Dâmbovița. Vântul puternic a răspândit rapid flăcările care au distrus totul în cale.

Polițiștii sunt convinși că focul a fost pus intenționat, și vor să îi găsească pe vinovați.

62027361Focul a izbucnit într-o zonă greu accesibilă din comună Pietroşiţa, într-o pădure administratată de Ocolul Silvic Pucioasa. La faţa locului s-au mobilizat 25 de pompieri, 25 de lucrători silvici, dar şi 10 voluntari de la serviciul de urgenţă al primăriei din localitate.

Dintr-un punct, autospeciala cu apă şi spumă a pompierilor nu a mai putut înainta. Aşa că militarii s-au văzut nevoiţi să parcugă pe jos aproape trei kilometri până la locul intervenţiei. Misiunea lor a fost extrem de dificilă, a durat mai bine de 9 ore.

62027360Cei care au ajuns până în locul în care a izbucnit incendiul au rămas uimiţi de amploarea dezastrului produs.

Leonard Dicu, primarul comunei Pietroşiţa: „Foarte dificilă intervenţia, deoarece focul s-a extins cu repeziciune, au fost rafale de vânt, la o altitudine foarte mare.”

Poliţiştii spun că dezastrul ar fi fost provocat de câţiva trecători, care au aprins focul şi l-au lăsat nesupravegheat.

62027359Inginer silvic: „Fiind în masiv, în mijlocul pădurii sigur a fost pus intenţionat.”

Localnic: „Pericolul, destul de mare. Focarul foarte mare, s-a întins, putea să cuprindă toată zona.”

Cei care au aprins focul riscă amenzi serioase, dar ar putea avea şi probleme penale, dacă se va constata că au incendiat pădurea intenţionat.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial