28 aprilie 2024
Deputatul Daniel Blaga – “Mă gândesc cu drag şi nostalgie la bunici. La bunicii mei şi la toţi bunicii în general”

Deputatul Daniel Blaga – “Mă gândesc cu drag şi nostalgie la bunici. La bunicii mei şi la toţi bunicii în general”

Alături de bunicii noştri

Mă gândesc cu drag şi nostalgie la bunici. La bunicii mei şi la toţi bunicii în general. Şi îmi doresc o viaţă bună pentru dumnealor. Să fie sănătoşi, liniştiţi şi împliniţi.

Nu pot însă să nu văd în câtă amărăciune trăiesc mulţi dintre bunicii din ţara noastră.

Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să îi sprijinim, atât cum putem şi cu tot ceea ce ne stă în putinţă.

Programul “Mese calde”, derulat de stat prin primării, vine în ajutorul bunicilor de peste 75 de ani, cu venituri de până la 800 de lei, dar şi al oamenilor care nu au un adăpost.

Prin intermediul acestui program, oamenii vizaţi beneficiază de o masă caldă, ce le este adusă acasă prin intermediul firmelor de catering.

Uniunea Europeană a finanţat acest proiect cu peste 113 milioane de euro, iar ţara noastră suportă aproximativ 20 de milioane de euro.

Distribuirea cardurilor sociale a început în luna septembrie a anului trecut. Sunt bucuros că mulţi dintre primarii din judeţ au înţeles importanţa acestui proiect şi s-au implicat pentru distribuirea acestor carduri atât de necesare bunicilor cu resurse limitate.

Încă mai este timp şi pentru ceilalţi să se implice mai mult şi să îşi arate interesul faţă de oamenii nevoiași.

Am fost alături de colegele mele, Cătălina Bădoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene și de Marinela Manea, subprefect al județului Dâmbovița, în mai multe localităţi din judeţul Dâmboviţa, unde se derulează acest proiect.

Ne-am oprit la Brăneşti și la Bezdead. Aici am discutat cu oamenii care au primit cardurile sociale, dar şi cu oficialii primăriilor, Teodora Anghelescu – primarul comunei Bezdead și Daniel Neamțu – primarul comunei Brănești.

Ne dorim să atragem în continuare fonduri europene şi pentru alte proiecte sociale. Suntem datori să facem tot ceea ce ne stă în puteri pentru a aduce măcar un strop de fericire în viaţa bunicilor care au sacrificat atâtea până la această vârstă.

Să nu uităm! Bunicii sunt oameni cu argint în păr şi aur în inimă!“, a declarat deputatul Daniel Blaga, preşedintele USRPLUS Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial