28 aprilie 2024
Deputatul Daniel Blaga: ”Clopoțelul a sunat cu probleme: droguri, bătăi, abandon și festivism care acoperă gunoiul sub preș”

Deputatul Daniel Blaga: ”Clopoțelul a sunat cu probleme: droguri, bătăi, abandon și festivism care acoperă gunoiul sub preș”

”Clopoțelul a sunat cu probleme: droguri, bătăi, abandon și festivism care acoperă gunoiul sub preș.

S-a dat startul unui nou an școlar, iar clopoțelul a sunat, din păcate, cu aceleași grave probleme.

Sistemul de învățământ românesc se confruntă cu cel mai periculos fenomen, cel al drogurilor, pe care este evident că nu știe cum să îl gestioneze.

Nu uităm nici cadrele didactice agresate de elevi și nici bătăile între eleve.

La fel de grav este și fenomenul abandonului școlar, iar cifrele arată că la sate acesta este în creștere.

Sărăcia, nepăsarea, indiferența – toate duc la o educație fără viitor. Iar unii dintre politicieni parcă exact asta vor, un popor fără studii, care poate fi manipulat ușor și care va vota cu cine trebuie.

Am văzut înghesuiala multora dintre politicieni la deschiderea noului an școlar. N-am înțeles-o. Așa cum nu înțeleg de ce aceeași politicieni nu se duc la școlile și grădinițele care stau să se dărâme, care nu au apă potabilă sau toalete în interior.

Le doresc copiilor, dascălilor și părinților un an școlar cu rezultate bune, să fie inspirați, să dezvolte noi și noi proiecte, să se perfecționeze continuu și să creadă în ei.

România are minți sclipitoare și este datoria fiecăruia dintre noi să susținem educația sub orice formă”, spune deputatul Daniel Blaga, președinte al USR Dâmbovița.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial