Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște și de la secțiile de poliție arondate au organizat o razie pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
La razie au participat 56 de efective, dintre care 46 au fost de la ordine publică, 4 de la rutieră și 6 de la investigații criminale.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au constatat 7 infracțiuni și au aplicat 112 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.250 de lei.
Din totalul amenzilor, 25 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 8 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 79 pentru încălcarea normelor rutiere.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 8 permise de conducere, au retras 2 certificate de înmatriculare și au confiscat 600 de țigarete și 12 litri de băuturi alcoolice.
Exemplu:
Un agent economic a fost amendat în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 pentru deținerea fără drept, în vederea comercializării, a 20 de pachete de țigarete.
Alege viața! Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!
În perioada 05-11 iunie a.c., polițiștii rutieri, sprijiniți de efective de la ordine publică, au acționat pentru depistarea și sancționarea celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, polițiștii au testat cu aparatul etilotest 2593 de conducători auto și au constatat 20 de abateri pe linie de șofat sub influența alcoolului.
Totodată, polițiștii au constatat 33 de infracțiuni, dintre care 30 la regimul rutier.
Exemplu:
-
În weekend, patru conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau autoturisme, deși consumaseră alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest, aceștia au prezentat alcoolemii cu valori cuprinse între 0,42 și 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
-
În noaptea de 10 spre 11 iunie a.c., polițiștii de la Serviciul Rutier au oprit pe Calea Domnească din Târgoviște un autoturism condus de un bărbat din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat șoferului testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologioce, însă acesta a refuzat.
Pe numele lui, polițiștii au întocmit un dosar penal, iar la finalizarea cercetărilor se va propune soluție legală prin unitatea de parchet.
Infracțiuni la regimul rutier, reținute în sarcina unor bărbați
În perioada 10-11 iunie a.c., polițiștii de la rutieră au întocmit dosare penale pe numele a cinci bărbați pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Cei în cauză au fost depistați în timp ce conduceau vehicule neînmatriculate sau radiate din circulație, fără a deține permis de conducere sau având un permis de conducere necorepsunzător categoriei din care făcea parte autovehiculul.
Totodată, un bărbat a fost surprins în timp ce conducea un autoturism cu numere false de înmatriculare.
Acțiune a polițiștilor de la Răcari
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au organizat o acțiune pe linia depistării și sancționării actelor de comerț ilicit din zona târgurilor săptămânale de la Răcari și Brezoaele.
În cadrul activităților, polițiștii au controlat 18 vehicule, 6 societăți comerciale și 10 producători agricoli.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 4.170 de lei, dintre care 3 conform Legii 415/2014 și 3 la Legea 12/1990.
De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 1.105 de lei.
Asigurați-vă bicicleta! Nu o lăsați nesupravegheată!
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Petrești au fost sesizați despre furtul a două biciclete lăsate nesupravegheate pe terenul sportiv din satul Greci.
În prezent, polițiștii desfășoară activități în vederea identificării autorilor, tragerii lor la răspundere penală și recuperării prejudiciului.
Pentru a nu deveni victima unui furt, polițiștii le recomandă cetățenilor:
Dotaţi-vă bicicleta cu dispozitive antifurt!
Nu vă lăsaţi niciodată bicicleta neasigurată, nici măcar pentru câteva secunde!
Parcaţi bicicleta doar în locurile special amenajate!
Nu lăsaţi în coşul bicicletei bunuri sau bagaje !