sâm. dec. 21st, 2024

tutuianua„Avem o vreme extrem de dificilă, fenomene meteo care sunt extrem de periculoase și care s-au întâmplat prea puțin în această țară în ultimii ani de zile. Dacă facem o analiză a ceea ce s-a întâmplat în 15 județe din România, cele mai afectate de aceste fenomene meteo, ajungem la următoarea concluzie: sunt 692 de locuințe afectate, 1673 de anexe gospodărești, 32 de școli, cămine culturale, săli de sport, 658 de poduri și podețe, 18.753 hectare terenuri agricole și restricții pe zeci de kilometri de cale ferată și drumuri naționale, drumuri județene, drumuri comunale.

Este aproape de neînțeles atitudinea președintelui României și a primului ministru Cioloș față de situația extrem de gravă în care se află România. Am putut constata că, la câteva săptămâni de la producerea primelor evenimente, domnul Cioloș a convocat o videoconferință cu prefecții pentru analiza acestui subiect… Noi am făcut un inventar al lucrurilor cele mai dificile. Vreau să vă spun că, deși Dâmbovița nu a avut situații grave, situații deosebite, și noi înregistrăm un număr important de drumuri comunale, drumuri județene, poduri și podețe afectate de fenomenele meteo din ultima perioadă, în special de cantitățile mari de apă.

Avem afectat podul de pe Drumul Județean de la Brănești, avem riscuri majore pe Drumurile Naționale la podul de la Pietroșița, după cum și ceva riscuri, dacă nu se intervine imediat, legat de podul de la Viișoara, unde faptul că s-au sistat lucrările din etapa a doua generează probleme suplimentare și avem mii de hectare de teren care au fost calamitate în județul Dâmbovița… Noi am făcut un inventar, avem o situație centralizată, lucrăm și cu Prefectura pe acest subiect, cu Camera Agricolă, cu Direcția Agricolă și vom fi în măsură ca în câteva zile să dăm Guvernului României o situație foarte clară a efectelor calamităților naturale din județ.

Putem însă să tragem o concluzie, că România a părut în aceste trei săptămâni o țară neguvernată. Niciodată, în istoria acestei țări, șefii Executivului nu au arătat o indolență și un dispreț mai mare, pe care nu credeam că putem să le vedem astăzi în fruntea statului… Practic primul ministru a fost absent, președintele a fost absent, miniștrii au fost absenți din acest subiect. Mi se părea normal ca și domnul Cioloș și domnul Iohannis să-și fi pus cizmele în picioare, să se fi deplasat în zonele calamitate și să fi intervenit măcar pentru a spune o vorbă bună cetățenilor care sunt afectați.

Vreau să vă spun că mi-e dor chiar și de Băsescu când îi certa pe unii că nu au pus tencuială sau că au pus casa în albia râului, măcar avea o opinie, arăta o anumită preocupare… Vă mai aduc aminte că la celebrul cutremur din 1977, Nicolae Ceaușescu a întrerupt vizita din Africa și a venit imediat la București ca să intervină în sprijinul populației afectate.

Nu a existat niciodată în ultimii 26 de ani vreo lipsă de reacție de tipul ăsta din partea autorităților administrației publice centrale și mă refer în special la președinte, primministru și miniștri”, a declarat pre- ședintele CJD și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.