mar. dec. 10th, 2024

maspPoliţia recomandă conducătorilor auto:

ALEGE VIAŢA ! RESPECTĂ REGIMUL LEGAL DE VITEZĂ!

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi a Formaţiunilor de profil au continuat să acţioneze pe linia depistării şi sancţionării abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.

În cadrul activităţilor poliţiştii au aplicat 412 sancţiuni contravenţionale, din care 326 pentru viteză excesivă.

În cazul a cinci dintre conducătorii auto amendaţi, a fost dispusă şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule întrucât au fost depistaţi în timp ce rulau cu 50km/h peste viteza legală .

În atenţia conducătorilor auto,

Şi în acest sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în stradă, pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, acţionând pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive.

Se vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă.

Aşadar, recomandăm şoferilor să adopte o conduită preventivă în trafic şi circule cu viteză redusă, adaptată permanent la condiţiile meteo şi de drum .