19 mai 2024
Dâmboviţa – Purtătorii de cuvânt, scoşi pe teren! Uite-i… la treabă!

Dâmboviţa – Purtătorii de cuvânt, scoşi pe teren! Uite-i… la treabă!

„TU DECIZI! VOTEAZĂ LEGAL! ”

– Campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul mitei electorale –

Acesta reprezintă mesajul pe care cadre al Poliţiei Dâmboviţene, Instituţiei Prefectului, ale Jandarmeriei şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa l-au transmis astăzi 16 noiembrie, începând cu ora 13:00, într-o acţiune stradală.

Activitatea a avut loc în zonele aglomerate din municipiul Târgovişte, respectiv Gara de Sud Târgovişte, Piaţa Pavcom şi autogări, unde, cu această ocazie, au fost împărţite cetăţenilor aproximativ 1000 de pliante ale campaniei.

Cetăţenii au fost informaţi despre faptul că, pentru buna desfăşurare a alegerilor din decembrie 2012, Ministerul Administraţiei şi Internelor va lua toate măsurile necesare asigurării ordinii şi liniştii publice, iar pentru a sesiza o faptă de încălcare a prevederilor legislaţiei electorale, poate apela cu încredere numărul unic de urgenţă 112.

Campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor împotriva fraudelor electorale se desfăşoară la nivel naţional, în perioada 09 noiembrie-09 decembrie 2012.

Acest demers reuneşte toate structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor la nivel judeţean: Instituţia Prefectului, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial