19 mai 2024
Dâmboviţa – Furturile din locuinţe, “ţinute la sertar”! Poliţia lasă doar recomandările la vedere!

Dâmboviţa – Furturile din locuinţe, “ţinute la sertar”! Poliţia lasă doar recomandările la vedere!

RECOMANDĂRI ALE POLIŢIEI DÂMBOVIŢENE PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DIN LOCUINŢE

Pentru ca zilele libere din perioada de vară, concediu, vacanţă să fie lipsite de evenimente neplăcute POLIŢIA dâmboviţeană vă readuce în atenţie o serie de măsuri. CÂND PLECAŢI DE ACASĂ:

 Nu lăsaţi cheile de la uşă sub preş, în cuiul de la poartă sau în alte locuri dosnice, deoarece ele pot fi găsite cu uşurinţă de către infractori;

 Rugaţi un vecin să vă supravegheze locuinţa. Nu lăsaţi sume mari de bani sau valori în casă.

 Nu postaţi pe reţelele de socializare mesaje din care să reiasă că sunteţi departe de casă, întrucât poate constitui o invitaţie pentru hoţi!

 nu angajaţi, ca zilieri sau îngrijitori, persoane necunoscute, decât după anunţarea acestora la poliţie, în vederea verificării identităţii lor;

ÎN SPAŢIILE COMUNE ALE IMOBILELOR:

 Asiguraţi un iluminat corespunzător atât în casa scării cât şi pe palier.

 Montaţi interfon la intrarea în bloc sau un sistem de închidere la care să aibă acces doar proprietarii.

 Dacă imobilul este dotat cu interfon, nu permiteţi accesul persoanelor străine.

 Nu permiteţi staţionarea persoanelor necunoscute în spaţiile comune ale imobilului; alertaţi vecinii iar dacă este cazul anunţaţi Poliţia.

 Nu vă lăsaţi impresionaţi de ţinuta elegantă a unor persoane care încearcă să înşele vigilenţa pozând în oameni serioşi.

 Nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine pe care le sesizaţi în bloc pe cine caută; aceste întrebări descurajează posibilii infractori.

 Evitaţi să urcaţi în lift cu persoane necunoscute deoarece puteţi fi agresaţi şi deposedaţi de anumite obiecte (bijuterii, telefon, bani etc.).

 Anunţaţi imediat POLIŢIA când observaţi persoane străine de imobil ieşind din scara blocului cu bagaje voluminoase. Reţineţi semnalmentele acestora iar dacă au folosit autoturism marca, numărul de înmatriculare, culoarea şi anunţaţi POLIŢIA.

 Nu fiţi indiferenţi când auziţi zgomote suspecte în casa scării. Indiferenţa dumneavoastră favorizează acţiunile agresorilor sau hoţilor de locuinţe.

NU UITAŢI:

 Dacă sesizaţi o spargere anunţaţi imediat Poliţia.

 Nu pătrundeţi într-o locuinţă a cărei uşă a fost spartă sau forţată, deoarece puteţi şterge urme esenţiale necesare prinderii autorilor.

 Furnizaţi poliţiei toate datele pe care le deţineţi în legătură cu o eventuală spargere ! Indiferenţa dumneavoastră nu face decât să îngreuneze identificarea autorilor care vor comite şi alte fapte şi pot sparge chiar locuinţa dumneavoastră.

Pentru orice situaţie care poate constitui o urgenţă, apelaţi serviciul unic de urgenţă 112!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial