1 mai 2024
Cum proceda medicul de familie acuzat că a vaccinat fictiv 10 fotbaliști din Dâmbovița

Cum proceda medicul de familie acuzat că a vaccinat fictiv 10 fotbaliști din Dâmbovița

O anchetă penală pornită de poliţiştii din Dâmboviţa readuce în discuţie teoria aşa-numitelor “vaccinări la chiuvetă” – fenomen extrem de periculos în contextul valului 4 al pandemiei.

10 fotbalişti de la un club din Pucioasa ar fi primit adeverinţe că
s-au imunizat cu Johnson & Johnson, deşi în realitate nu primiseră serul – spun poliţiştii. Medicul de familie suspectat în acest caz este soţia preşedintelui clubului unde activau sportivii. În cabinetul doctorului astăzi au intrat poliţiştii.

În faţa cabinetului medicului Daniela Mitrea – din Corbii Mari, Dâmboviţa – un poliţist veghează ca nimeni să nu iasă cu documente din interior. Înăuntru, ofiţerii de investigarea criminalităţii economice fac percheziţii. Sunt căutate indicii care să probeze acuzaţiile de vaccinare fictivă. Calculatorul în care medicul a introdus datele despre vaccinare este primul verificat.

Poliţiştii spun că cel puţin 10 persoane ar fi primit de la medicul Daniela Mitrea adeverinţe false de vaccinare. Sunt fotbalişti de la clubul de fotbal din Pucioasa unde soţul doctoriţei este preşedinte. Sportivii aveau nevoie de certificat ca să participe la meciurile din Liga a III-a şi unii – spun anchetatorii – nu voiau să îşi facă injecţia pentru că nu cred în gravitatea bolii COVID-19.

Toţi au fost chemaţi la secţie, în Târgovişte, pentru audieri.

Reporter: “Cât de folositoare îţi era acea adeverinţă? Voiai să participi la anumite competiţii.”

Fotbalist CF Pucioasa: “Nu ştiu nimic. Am primit o citaţie. Mai demult am făcut vaccinul, nu mai ştiu.”

În fața anchetatorilor, sportivii au spus că au primit serul Johnson & Johnson. Unii dintre părinţii care au venit să îi susţină le-au arătat jurnaliştilor certificatul de vaccinare.

Ne întoarcem în Corbii Mari. În cabinetul medicului Daniela Mitrea poliţiştii continuă să caute prin acte. Doctoriţa şi asistenta ei resping acuzaţiile care li se aduc. Se contrazic însă în privinţa numărului de sportivi vaccinaţi.

Reporter: ”Fotbaliştii au trecut pe la dumneavoastră, pe aici? Sunt vaccinaţi?

Daniela Mitera, Medic de familie: ”Da, sigur”.

Reporter: ”Câţi, doamna doctor?”

Daniela Mitera, Medic de familie: 13.

Reporter: ”Ar fi periculos să intre pe teren dacă nu sunt vaccinaţi?”

Daniela Mitera, Medic de familie: ”Sunt testaţi”.

Medicul Daniela Mitrea a fost inclus în programul de vaccinare în mai.

La acea vreme – anunţa pe Facebook – că a început campania de vaccinare cu vaccinul Johnson & Johnson, administrat în doza unică.

Trei acuzaţii îi sunt aduse acum: înşelăciune, fals informatic şi fals intelectual.

Ana Maria Liţa, Poliţia Dâmbovița: “Ar fi fost instigată de un alt bărbat să implementeze în sistemul informatic specific certificatele de vaccinare, acestea fiind introduse în mod ilegal”.

Bărbatul la care face referire poliţia este soţul femeii. Şi el a ajuns joi la poliţie. Avocatul celor doi a încercat să le dovedească nevinovăţia.

Ion Stoichiţa, Avocat: “Este familie de oameni respectabili. Personal cred că este un pic de agitaţie fără rost, cred că e un pic de exagerare”.

Poliţiştii au făcut percheziţii şi la clubul de fotbal din Pucioasa şi la locuinţa medicului. Se vorbeşte şi de un prejudiciu făcut Casei de Sănătate. Pentru fiecare vaccin administrat medicii primesc câte 40 de lei.

sursa – Ştirile ProTV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial