27 noiembrie 2021
COVID-19:  36 de militari și 5 autoturisme aparținând unităților militare din Dâmbovița vor executa misiuni de patrulare mixtă

COVID-19: 36 de militari și 5 autoturisme aparținând unităților militare din Dâmbovița vor executa misiuni de patrulare mixtă

Webp.net-resizeimageBULETIN DE PRESĂ
În ultimele 24 de ore, au fost constituite la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița 116 patrule, dintre care 59 mixte cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”, în scopul verificării respectării măsurii de izolare la domiciliu.
De asemenea, au fost efectuate 8 însoțiri către centrele de carantină. În urma activităților desfășurate, au fost verificate 1696 de persoane, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu și au fost aplicate 186 de sancțiuni în valoare totală de 43.100 lei (pentru încălcarea măsurii privind restricționarea circulației).
Polițiștii din Dâmbovița continuă să acționeze în colaborare cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgență. Totodată precizăm că a fost aprobat Planul de cooperare și de sprijin la nivelul județului Dâmbovița între structurile Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, pentru punerea în aplicare a Ordonanței Militare nr. 3/24.03.2020.
Astfel, 36 de militari și 5 autoturisme aparținând unităților militare din județul Dâmbovița vor executa misiuni de patrulare mixtă, de preluare în pază, precum și alte misiuni de sprijin în cooperare cu structurile Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, în ultimele 24 ore Poliția Locală Târgoviște a procedat la verificarea a 45 de persoane aflate în izolare la domiciliu și legitimarea a 240 de persoane în vederea respectării prevederilor Ordonanței militare nr. 3/2020, aplicând 21 sancțiuni în valoare totală de 5400 lei.
Totodată, 2 persoane revenite din străinătate (Germania) au fost comunicate imediat DSP Dâmbovița pentru a fi luate în evidență. Au fost efectuate, în total, 270 de apeluri (12 astăzi) la numărul de telefon 0730.013381 în cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Dâmbovița, de către șoferi de tir și persoane aflate în izolare la domiciliu în județul Dâmbovița.
Precizăm că a fost suplimentată capacitatea de cazare pentru nevoia de carantină instituționalizată ( 80 de locuri disponibile dintre care 58 ocupate) cu un număr de 30 de locuri, identificându-se un spațiu care se verifică la acest moment de către DSP Dâmbovița. De asemenea au fost repartizate județului nostru 1380 de combinezoane de protecție, 45 litri dezinfectant de nivel înalt a suprafețelor, echipamentelor și instrumentarului medical, care vor fi distribuite, prin ISU “Basarab” I Dâmbovița Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița precum și Unității de Primiri Urgențe Târgoviște.
CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA Pg.1 / 2 Se transmiteprin e-mail
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial