27 aprilie 2024
PREFECTUL CARACOTA – “Dâmboviţenii sunt nemulţumiţi de APIA şi de Casa de Pensii ” VEZI de ce

PREFECTUL CARACOTA – “Dâmboviţenii sunt nemulţumiţi de APIA şi de Casa de Pensii ” VEZI de ce

Prefectul județului Dâmbovița, Iancu Caracota a susținut astăzi, 19 septembrie 2011, o conferință de presă, în cadrul căreia a făcut următoarele precizări: ” Vă informez că, din 31 august, am demarat o amplă acțiune în teritoriu. Este vorba despre întâlniri cu cetățenii, în fiecare localitate a județului, împreună cu directorii de la Casa de Pensii, Prestații Sociale, APIA, DSP, DSV, AJOFM, Casa de Asigurări de Sănătate, Direcția Agricolă, Inspectoratul Școlar și Poliția. Până acum, am mers în Voinești, Cândești, Comișani, Băleni, Conțești, Răcari, Dobra și Cornățelu. Săptămâna viitoare, vom fi prezenți în Răscăeți, Dragodana, Crângurile și Vișina. Prezența la aceste acțiuni a fost foarte bună în fiecare localitate. Le dăm oamenilor șansa de a discuta direct cu autoritățile județene, fără a mai fi nevoiți să vină până la Târgoviște și să aștepte ore întregi pe holuri. Este un proiect la care țin foarte mult, care vine în urma insistențelor mele repetate ca instituțiile statului să se pună în slujba cetățeanului, să-l ajute să-și rezolve problemele și să renunțe la birocrația excesivă. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat sau s-a întâmplat într-o mică măsură, am luat decizia de a-i invita pe domnii directori, împreună cu mine, în teritoriu, ca să aflăm direct de la oameni ce probleme întâmpină. Bineînțeles, nu vom merge doar să aflăm cu ce se confruntă cetățenii, vom lua și măsuri. Sunt centralizate toate doleanțele, iar săptămâna aceasta, vineri, vom avea prima ședință de evaluare cu întreaga comisie, pentru a vedea concret care sunt și rezultatele. Cetățenii primesc răspunsuri pe loc, din partea instituțiilor participante, sunt îndrumați să întocmească memorii pentru spețele dificile sau li se oferă soluții legale, în cazul în care problemele ridicate nu intră în competența factorilor prezenți la întâlnire. Principalele probleme ridicate de cetățeni se referă la relația cu APIA, existând foarte multe nemulțumiri în urma teledetecției, întrucât unii fermieri susțin că nu și-au primit subvențiile, deși terenurile au fost cultivate; cu Casa de Pensii, fiind reclamate întârzieri la procesarea dosarelor; însoțitorii persoanelor cu handicap acuză că nu și-au primit salariile. În Comișani și Băleni, zone cu specific agricol, oamenii solicită sprijin din partea Guvernului pentru protejarea producătorilor și pentru înființarea de spații de depozitare, iar în Voinești și Cândești – mai multă implicare din partea autorităților pentru stoparea tăierilor ilegale de pădure. De asemenea, în Conțești au fost reclamate furturi de pe câmp și vreau să vă spun că de la sfârșitul săptămânii trecute, deci imediat după întâlnire, monitorizez personal modul în care este aplicat Planul de măsuri pentru prevenirea și combaterea sustragerii de produse agricole de pe câmp, încheiat la nivelul IGPR și al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Ceea ce înseamnă că sunt acțiuni permanente în localitățile Conțești, Băleni, Bucșani, Niculești, Cojasca, Crevedia, Tărtășești, I.L. Caragiale, Ciocănești, Crângurile, Ulmi, Aninoasa, Doicești, Șotânga și altele, împotriva celor care fură de pe câmpuri.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial