TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Educatie IPJ

Copiii au luat parte la o lecţie interesantă de educaţie rutieră. Elevii au învăţat cum să se ferească de accidente

Lecție de educație rutieră, la Școala Gimnazială Petrești

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și cei de la Formațiunea Rutieră Găești, alături de cadrele didactice, au organizat lecții de educație rutieră pentru elevii de la Școala Gimnazială Petrești.

Poliţiştii le-au prezentat celor mici principalele regulile de circulaţie pe drumurile publice, precum și marcajele și indicatoarele rutiere a căror semnificație aceștia trebuie să o cunoască și respecte pentru a nu deveni victime ale unor accidente rutiere.

Elevii au învăţat să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să se deplaseze doar pe trotuar sau pe acostament și să traverseze strada doar pe trecerea pentru pietoni, fără a alerga și după ce s-au asigurat corespunzător.

De asemenea, polițiștii le-au transmis elevilor că este necesar să poarte centura de siguranță atunci când se deplasează cu microbuzul școlar ori în mașină cu părinții, punându-se accent pe siguranța micuților în interiorul mijlocului de transport persoane.

Ulterior, pentru deprinderea informațiilor prezentate, în zona trecerii pentru pietoni de lângă școală, elevii au exersat împreună cu polițiștii rutieri deplasarea corectă pe drumul public.

Activitățile vizează formarea unui comportament rutier responsabil, pe baza cunoaşterii şi respectǎrii regulilor de circulaţie, pentru prevenirea victimizării tinerilor și vor continua și în perioada următoare.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.