mar. dec. 10th, 2024

Acțiune a polițiștilor rutieri privind combaterea consumului de alcool sau a substanțelor interzise

În cursul nopții de 9 spre 10 martie a.c., în intervalul orar 20:00 – 04:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune care a avut ca scop reducerea riscului rutier prin identificarea și sancționarea conducătorilor auto care consumă alcool sau alte substanțe interzise.

Astfel, polițiștii au constatat 5 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, iar, pentru neregulile descoperite, au aplicat 220 de sancțiuni contravenționale.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 9 permise de conducere, 4 dintre acestea fiind pentru consumul de alcool sau a substanțelor interzise.

Exemple:

La data de 9 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, pe drumul județean 722, în localitatea Cazaci, un bărbat de 51 de ani, din comuna Văcărești, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

De asemenea, polițiștii din Poliției Municipiului Târgoviște-Biroul Ordine Publică au surprins în trafic pe strada Calea Câmpulung, în Târgoviște, un bărbat, de 41 de ani, din municipiu, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși nu ar fi deținut permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În plus, polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au depistat pe raza localității Lungulețu un tânăr, de 17 de ani, din comuna Lungulețu, în timp ce ar fi condus un motociclu neînregistrat în circulație și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în cursul nopții de 10 martie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au surprins în trafic pe drumul județean 721, în localitatea Văcărești, un tânăr, de 22 de ani, din comuna Perșinari, în timp ce ar fi condus un autoturism, fiind sub influența alcoolului și a altor substanțe interzise. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării cu mijloacele din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana respectivă fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În toate situațiile, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

sursa: Poliția Dâmbovița