5 mai 2024
Controale la depozitele de lemne, din Potlogi și Ulmi

Controale la depozitele de lemne, din Potlogi și Ulmi

Sancționați contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, alături de polițiști de la Poliția Orașului Titu, au efectuat verificări la două societăți comerciale cu punct de lucru în localitățile Potlogi și Ulmi, privind legalitatea prelucrării, depozitării și comercializării materialului lemnos.

Astfel, în urma verificărilor, polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2001 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice

De asemenea, polițiștii au indisponibilizat contravaloarea a peste 120 m3, respectiv peste 73.000 de lei.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial