15 mai 2024
Au condus fără permis, dar polițiștii i-au văzut pe camerele de supraveghere și i-au luat la rost

Au condus fără permis, dar polițiștii i-au văzut pe camerele de supraveghere și i-au luat la rost

Au condus fără permis, dar polițiștii i-au văzut pe camerele de supraveghere și i-au luat la rost.

Este pățania a doi dâmbovițeni, de 35 și 64 de ani, care au șofat pe Drumul Național 71, deși niciunul nu are permis de conducere.

Ghinionul lor a fost că polițiștii au aflat de situație și au vizionat imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din zonă.

Așa au avut dovada că cei doi s-au urcat la volan, iar ulterior i-au chemat la secție pentru audieri.

”Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari în urma vizionării unor imagini video, s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Din investigațiile efectuate, polițiștii au constatat că, la data de 16 iulie a.c., în jurul orei 19:55, doi bărbați de 35 și 64 de ani, din Crângași, ar fi condus două autoturisme, pe drumul național 71, pe raza localității Crângași, deși nu ar fi deținut permis de conducere.

Ieri, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

În cauză, cercetările continuă în vederea administrării întregului probatoriu.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează IPJ Dâmbovița.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial