lun. dec. 23rd, 2024

❚ Preşedintele CJ Dâmboviţa s-a arătat deranjat de faptul că Gică l-a numit antrenor pe Eusebiu Tudor fără să-l consulte, cum este ignorat şi în privinţa politicii de transferuri ❚ Adrian Ţuţuianu i-a mai reproşat “Baciului” că nu a avut niciodată contribuţii la echipă, ci doar a acordat sume cu titlu de împrumut ❚ A surprins, în schimb, numirea lui Mihai Trifan ca reprezentant al CJD în cadrul clubului, pe poziţia de preşedinte, mai ales că a trecut în această vară de la PSD la PDL şi este perceput ca un apropiat de-al lui Florin Popescu ❚ Pe Gică nu-l are la suflet nici Ghiorghi Zotic, finanţatorul lui FCM Târgovişte, iar rivalitatea s-a transferat la nivel federal, unde cluburile se bat pe jucători şi pe bani

Dacă până acum se plângea că bagă singur bani la Chindia şi că nu este susţinut de autorităţile locale, Gică Popescu nu ar mai trebui să fie supărat. Clubul a primit în ultimele săptămâni 10 miliarde lei vechi (6 de la CLM şi 4 de la CJD), instituţia judeţeană alocând Chindiei 7,6 miliarde numai în acest an. Fostul internaţional a fost din nou taxat cu duritate de preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, care i-a reproşat că nu a avut niciodată contribuţii la echipă, ci doar a acordat sume cu titlu de împrumut.

Ţuţuianu s-a arătat deranjat şi de faptul că Gică l-a numit antrenor pe Eusebiu Tudor, fără să-l consulte, cum este ignorat şi în privinţa politicii de transferuri. Preşedintele CJD s-a prins imediat care îi sunt intenţiile “Baciului”, venind cu o altă observaţie preţioasă, legată de nivelul mare de salarizare a sportivilor şi antrenorilor.

Detalii foarte interesante apar şi în raportul înaintat de club către CJD, în momentul în care a solicitat sprijin financiar, pe care le vom analiza cu multă atenţie, deoarece am depistat şi aici numeroase şmecherii. Pe mulţi i-a surprins, în schimb, numirea lui Mihai Trifan ca reprezentant al CJD în cadrul clubului, pe poziţia de preşedinte, mai ales că a trecut în această vară de la PSD la PDL şi este perceput ca un apropiat de-al lui Florin Popescu.

Gică, atenţie mare cu banii publici!

Mulţi spun că Gică Popescu nu le-a mai dat salariile jucătorilor şi antrenorilor din luna iunie, tocmai pentru ca ele să fie achitate din banii publici care vor intra în contul clubului. Situaţia rămâne delicată, pentru că legea interzice ca salariile sportivilor să fie plătite din bani publici, iar “Baciul” se păstrează vigilent, mai ales că are ceva “antecedente” pe asemenea subiecte.

“Propun suplimentarea sumei, întrucât banii se vor duce pe plata datoriilor”, a încercat să intervină Trifan pe lângă ceilalţi consilieri judeţeni, deci e clar că banii dâmboviţenilor se vor transforma în salarii, probabil printr-o altă şmecherie.

După ce va vedea cele 10 miliarde lei vechi în contul clubului, Gică are siguranţa că-şi va recupera banii, aşa că nu îl deranjează să vină cu ei de acasă.Toată lumea ar fi mulţumită, doar că salariile ar fi acoperite tot din bani publici, iar Popescu rămâne şef, crescându-şi aici jucătorii şi nepoţii, trăind pe lângă el şi alte neamuri sau prietenii de la Bucureşti ori din PDL, mulţi dintre ei “căpăcindu-l” în campaniile electorale pe Adrian Ţuţuianu, lipind afişe şi adunând voturi pentru Florin Popescu. Tot ei au rămas în picioare şi sug de la ugerul banului public, persiflându-i pe cei care au ieşit în stradă, la referendum sau care au luptat pentru schimbarea politică.

Duşmănie mare între Chindia şi FCM

Rivalitatea dintre Chindia şi FCM Târgovişte s-a transformat în ultima perioadă în duşmănie, mai ales după ce Ghiorghi Zotic a intenţionat să pătrundă la clubul de lângă Turn în locul lui Gică Popescu. Relaţiile dintre cele două grupări au devenit foarte încordate, cei de la Chindia reproşându-le oficialilor de la Şotânga că i-au influenţat pe Cristian Cherchez şi Cosmin Anton să depună memorii la federaţie, pentru a deveni jucători liberi.

“Taxele către FRF au fost plătite de cei de la FCM, iar faxul a fost trimis de către un domn incompatibil, chiar din sediul DJST Dâmboviţa”, acuză cei de la Chindia, bătând către delegatul Severin Anghelinu.

Toate acestea într-un moment în care Gică Popescu avea planuri mari cu Cherchez, pe care ar fi vrut să-l propună echipei secunde a campioanei Turciei, Galatasaray Istanbul. Ieri a fost stabilit primul termen după depunerea memoriilor de către Cherchez şi Anton, care speră să-şi recupereze drepturile financiare restante şi să devină jucători liberi. Duşmăniile dintre Chindia şi FCM nu se opresc aici, clubul de la Şotânga solicitând bani de pe urma transferului de la Chindia la Ştefăneşti al lui Cosmin Negoescu, un alt jucător aflat în coproprietate de cele două cluburi.

S-a stabilit că ilfovenii au de achitat Chindiei 7.600 lei, bani care vor ajunge până la urmă la Municipal, reprezentând grila de formare, aşa cum ar fi decis comisiile federale. “De data aceasta nu o să mai iertăm Chindia şi dacă nu ne va da banii, o să vedeţi că nu va fi programată pentru meciul de săptămâna viitoare, cu Sportul Studenţesc”, ar fi ameninţat cei de la Şotânga. Nu ar fi exclus ca această duşmănie să se termine prost, mai ales că şicanele s-au fi extins la nivel federal, unde fiecare club are bubele lui.

Costin Mihai | costin.mihai@jurnaldedambovita.ro