lun. oct. 14th, 2024

Comunicat de presă

Eșec după eșec la Ministerul Transporturilor: contractul pentru 62 de trenuri noi e în aer, după o contestație admisă în instanță

Ministrul PSD Sorin Grindeanu nu e în stare să cumpere trenuri noi pentru România. Contractul pentru 62 de trenuri noi semnat la finalul anului 2023 de Sorin Grindeanu a fost desființat în instanță, după o contestație admisă de Curtea de Apel București. Licitația va fi reluată, alt câștigător, contestații și multe luni pierdute.

Cele 62 trenuri noi de scurt parcurs ar fi trebuit să circule pe rutele București – Suceava – Iași, Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin -Cluj – Bistrița, Ploiești – București – Constanța și să înlocuiască actualele garnituri antice.

„În aceeași situație e un contract pentru 20 de trenuri electrice noi finanțat prin PNRR, invalidat similar în justiție în 2023. Iar trenurile pe hidrogen sunt la a 3-a licitație, după ce primele două au fost anulate. E un risc major de pierdere a banilor europeni din PNRR”, explică Horațiu Cosma, fost secretar de stat USR la ministerul Transporturilor.

Singurul contract încă în picioare pentru trenuri noi e cel pentru 37 de trenuri de lung parcurs semnat în 2022. A venit în țară un singur tren, dar s-a defectat de la primele teste și e departe de momentul punerii în circulație cu călători.

„Lui Sorin Grindeanu îi pasă cât negru sub unghie de calea ferată românească, de trenuri noi, confortabile și rapide pentru călători. În timp ce toată Europa se mișcă accelerat spre acest mijloc de transport prietenos cu mediul, partidul comasat PSD-PNL dinamitează cu bună știință viitorul României în transporturi”, spune Horațiu Cosma, expert în infrastructură.