27 aprilie 2024
Cobia: Un şofer, de 19 ani, a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina în şanţul de pe marginea drumului

Cobia: Un şofer, de 19 ani, a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina în şanţul de pe marginea drumului

Un şofer în vârstă de 19 ani a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina în şanţul de pe marginea drumului, în această după-amiază, la Călugăreni, în comuna Cobia.

foto – video, Liviu Lazăr, reporter special targovistenews.ro

Din fericire, cel de la volan a scăpat teafăr.

La faţa locului au ajuns rapid echipajele de la Detaşamentul de pompieri Găeşti.

Ulterior, la faţa locului şi-au făcut apariţia şi poliţiştii.

“La data de 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale în localitatea Cobia.

Din primele date, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 19 ani, din comuna Cobia, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 702 E, în localitatea Cobia, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând într-un șanț.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Evenimentul va fi protocolat de polițiști ca tamponare”, precizează IPJ Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial