19 aprilie 2024
Clădiri frumoase pe care trebuie să le vizitezi

Clădiri frumoase pe care trebuie să le vizitezi

Arhitectura este un domeniu vast, care a fost mereu apreciat. Dacă ar fi să aruncăm o privire în trecut, casele de la acea vreme urmau diverse stiluri. Mai mult de atât, până și elementele decorative se îmbinau perfect cu stilul casei. Deși în zilele noastre nu toată lumea locuiește într-un astfel de loc, multe dintre aceste clădiri pot fi încă vizitate deoarece au fost transformate în muzee.

Cu toate acestea, datorită evoluției tehnologiei acum există mult mai multe clădiri impresionante care se bazează pe stiluri neconformiste și sunt unice în lume. Iată câteva exemple.

Palatul Versailles

Franța este cunoscută ca fiind o țară frumoasă, iar acest lucru se datorează în mare parte și clădirilor superbe care se găsesc aici.

Un astfel de exemplu și este Palatul Versailles, locul în care au avut reședința câțiva dintre cei mai importanți regi ai Franței: Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea.

Un lucru important de menționat este că la vremea în care a fost construit palatul, orașul Versailles era un loc modest. Pe când astăzi lucrurile s-au schimbat considerabil. Versailles este un loc impresionant în care doar cei bogați își permit să locuiască.

Aici poți vedea peste 60,000 de obiecte de artă, grădini superbe și expoziții temporare care sigur te vor impresiona. Ai chiar opțiunea de a alege să mergi într-un tur ghidat, pentru a primi toate informațiile de care ai nevoie.

The Venetian Macao din Macau

Se pot spune multe despre clădirea Venetian Macao din Macau. În primul rând, acesta este cel mai mare cazinou din lume. În al doilea rând, aceasta este a doua cea mai mare clădire din Asia.

După cum era de așteptat în cazul unei astfel de clădiri de lux, aici se află și un hotel de peste 3000 de camere și apartamente. Varietatea mare de jocuri pe care lumea le poate încerca aici sunt o bună sursă de divertisment. Aceste activități sunt provocatoare pentru minte, ele ajută și la îmbunătățirea atenției și concentrării, îi învață pe jucători cum pot dezvolta o strategie și sunt un mod unic de a-ți petrece o seară pe cinste în această clădire uimitoare. Dacă vrei mai degrabă să încerci ceva puțin diferit, poți oricând să faci o tură în interior cu gondola sau să faci cumpărături la magazinele pe care le ai la dispoziție.

Casa Operei din Oslo

În momentul în care vizitezi Norvegia este neapărat să faci o oprire și în acest loc unic. Norvegia este cunoscută pentru frumusețea munților iar lumea este obișnuită cu aventurile de acest tip așa că au împrumutat conceptul și pentru clădiri.

Construită în anul 2008, această clădire oferă acces gratuit tuturor turiștilor și nu numai. Persoanele care doresc să viziteze interiorul sunt binevenite oricând, dar la fel și persoanele care doresc să urce pe acoperișul clădirii.

Acesta este epicentrul capitalei și urmează un concept cu totul diferit. Dacă în alte locații oamenii sunt adesea întâmpinați de semne precum: nu atinge, aici lucrurile stau cu totul diferit.

În ceea ce privește structura, aceasta are la bază o suprafață de marmură pe care se poate călca fără probleme. Fiecare zonă a clădirii dezvăluie un colț diferit al orașului.

Taj Mahal


Toată lumea a auzit de superbul Taj Mahal din India. Acesta este un mausoleu impresionant și o clădire emblematică pentru această țară.

Proporțiile sale fluide și simetria perfectă care încorporează mai multe elemente decorative se remarcă prin simplitate și unicitate. Stilurile predominante sunt cele din India și Persia.

Milioane de turiști vizitează anual această clădire pentru a petrece câteva clipe în fața frumuseții absolute și pentru a se delecta mai apoi în grădinile din apropiere.

Mausoleul are la suprafață o marmură albă care se reflectă în funcție de intensitatea soarelui sau a lunii. Domul din centru are o înălțime de 73 de metri și este înconjurat de patru astfel de construcții mai mici.

Acustica din această clădire este una impresionantă. Astfel, o singură notă a unui flaut se repetă de cinci ori.

În mod evident, lista cu clădiri frumoase din lume ar putea continua la nesfârșit. Fiecare țară are frumusețile sale și locurile unice cu care se mândrește. Fie că este vorba de o casă cu dimensiuni mai mici care a fost restaurată sau o construcție recentă, fiecare dintre aceste locuri are o frumusețe și un farmec aparte.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial