29 martie 2024
Chindia Târgovişte:  ADIO PROMOVARE PÂNĂ-N 2013!

Chindia Târgovişte: ADIO PROMOVARE PÂNĂ-N 2013!

Lovitură de graţie primită de Chindia Târgovişte zilele trecute, după ce Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal, compus din Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi Octavian Goga, a pus în aplicare o directivă impusă de FIFA. Concret, Chindia se regăseşte pe „lista neagră” a cluburilor care au efectuat operaţiuni juridice începând cu anul 2008, neavând dreptul de promovare într-o categorie superioară pentru o perioadă de trei ani competiţionali, din momentul afilierii la FRF. Ce înseamnă asta? Condamnarea la mediocritate a unei echipe ce visa la prima ligă şi blocarea unui proiect fotbalistic ce se dorea de anvergură. Chiar dacă este lider neînvins în Seria C3, Chindia nu poate promova sezonul acesta în liga secundă şi, mai grav, nici măcar în următoarele două, adică până în 2013.

Chindia a fuzionat cu CSM Târgovişte

Totul a plecat din vara anului 2010, când autorităţile au conceput un megaproiect fotbalistic, în care a intrat şi fostul internaţional Gică Popescu. S-a născut un club nou, Chindia, care a pătruns în Liga a-3-a pe culoarul CSM Târgovişte, lucru confirmat de Pompiliu Nedelcu, cel care a deţinut iniţial funcţia de preşedinte executiv. „Este adevărat că am preluat locul celor de la CSM prin fuziune, schimbând ulterior denumirea clubului”. Tocmai aici e buba, că FIFA a transmis FRF să interzică dreptul la promovare al echipelor care, printre altele, au apelat la metode precum fuziune ori schimbare de denumire. Cum Chindia a fost afiliată la federaţie în 2010, până în 2013 este condamnată să nu poată face pasul mai sus de Liga a-3-a, lovitură sub centură primită de oficialii clubului, de autorităţi şi chiar de microbiştii dâmboviţeni. „Nu este normal ca federaţia să pună în aplicare o astfel de hotărâre în cursul unui sezon competiţional şi sper ca ea să fie anulată”, mai spune Nedelcu, care între timp i-a cedat locul de preşedinte la Chindia lui Ion Crăciunescu.

Crăciunescu e vânăt de supărare

Tot mai contestat în mediile sportive locale, dar şi într-o prelungită dispută cu conducerea FRF, preşedintele Chindiei, Ion Crăciunescu, este răvăşit de o asemenea decizie. A ţinut mult să reuşească în acest proiect, după experienţe mai degrabă eşuate la Poli Timişoara şi Universitatea Craiova, trăind un moment de adevărată frustrare, ca echipa pe care o prezidează să nu poată promova din postura de lider. „Chindia nu a preluat locul nimănui. Noi am făcut o cerere de înscriere la federaţie şi am primit un loc în Liga a-3-a. Nici o federaţie din lumea asta nu poate schimba regulamentul de promovare în pauza dintre tur şi retur. Dacă lucrurile nu se vor îndrepta aici, vom ajunge până la TAS”, şi-a exprimat revolta prin intermediul presei centrale. Replica preşedintelui FRF, Mircea Sandu, a venit prompt, alimentând îngrijorarea celor de la Chindia. „E un om prea mărunt să fac un caz din ce spune Ion Crăciunescu. E şi prea bătrân să mai ajungă să facă el regulile. Tot ce trebuie spus este că aici e vorba de o directivă a FIFA”.

Viitorul sună rău pentru Chindia

Probabil clubul cu cel mai consistent buget din toată Liga a-3-a, Chindia nu are perspectivă câtă vreme rămâne blocată la acest nivel în următorii trei ani. În aceste condiţii, nu mai vedem rostul unor cheltuieli care nu se mai justifică, pornind de la salariile foarte mari şi mergând până la efectuarea unui cantonament în Antalya. Să nu mai punem aici deplasarea la Istanbul pentru a susţine un meci amical cu Galatasaray, pe 11 februarie, unde sejurul pentru o singură persoană costă 600 de euro, după cum ne-a informat acelaşi Pompiliu Nedelcu. Dacă federaţia va rămâne fermă pe poziţii, proiectul Chindia ar trebui redus la unul axat pe localnici şi pe juniori, fără a mai suporta cheltuieli de salarizare, cazare şi masă cu fotbalişti aduşi pe bani grei la Târgovişte. Cei care conduc Chindia ar fi fost mult mai inspiraţi dacă ar fi continuat proiectul CSM Târgovişte sau dacă ar fi preluat un club din Liga a-2-a, că tot au avut bani frumoşi pe mână.

Zotic a prins curaj

Cel mai câştigat de pe urma acestui necaz al Chindiei pare a fi Ghiorghi Zotic, finanţatorul lui FCM Târgovişte, exilat la Şotânga. Cum Chindia nu mai contează în lupta pentru promovare şi nici Filipeştii de Pădure, o altă grupare atinsă de hotărârea Comitetului de Urgenţă, FCM, se bate cu Chimia Brazi pentru un loc în Liga a-2-a. Între cele două există o diferenţă de patru puncte în favoarea formaţiei prahovene, deloc de speriat. „Eu i-am explicat domnului Crăciunescu încă de la începutul campionatului că normele FIFA nu permit echipelor care au fuzionat să mai promoveze, însă dumnealui mi-a transmis că se va descurca. Vă spun clar că nu există nici o soluţie pentru Chindia, trebuie să ne ajute pe noi să promovăm pentru ca la Târgovişte să joace o echipă în Liga a-2-a”, a prins curaj Zotic.

Costin Mihai

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial