19 aprilie 2024
Centrul de Sănătate Voinești și-a redeschis porțile pentru locuitorii de pe Valea Dâmboviței

Centrul de Sănătate Voinești și-a redeschis porțile pentru locuitorii de pe Valea Dâmboviței

COMUNICAT DE PRESĂ

Proiectul „Sănătate pentru Dâmbovița” continuă!

Începând de astăzi, 15 martie 2022, Centrul de Sănătate Voinești și-a redeschis porțile pentru locuitorii de pe Valea Dâmboviței. Reluarea activității centrului medical se înscrie în demersurile președintelui Consiliului Județean Dâmbovița de modernizare și eficientizare a sistemului sanitar dâmbovițean, ce face parte din proiectul „Sănătate pentru Dâmbovița!”, lansat în luna septembrie 2021.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vizitat la Voinești noua secție de medicină internă și laboratorul de radiologie.

Prin reorganizarea Centrului de Sănătate Voinești, Compartimentul Medicină Internă II Voinești va funcționa cu 15 paturi, amplasate în 6 saloane, două grupuri sanitare, o sală de tratament și un cabinet pentru personal. Această nouă structură medicală, ce aparține Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (SJUT), va fi dotată cu: ecograf, aparat EKG, tensiometru, pulsoximetre.

În cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul unității spitalicești, președintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ștefan, a ținut să sublinieze importanța redeschiderii acestui centru medical pentru locuitorii de pe Valea Dâmboviței: „Astăzi este un moment important pentru județul Dâmbovița și pentru Valea Dâmboviței. Așa cum am promis, astăzi, 15 martie, am redeschis Centrul de Sănătate de la Voinești. Cred că este cel mai important moment după ridicarea stării de alertă și a restricțiilor impuse de pandemia care ne-a afectat pe toți. Mă bucur că am reușit să redeschidem Compartimentul Medicină Internă II Voinești. Așa cum am mai spus, sănătatea este un domeniu prioritar pentru mine. Mi se pare corect ca și locuitorii din mediul rural să beneficieze de servicii medicale de calitate.Mediul rural este deficitar din punct de vedere al acoperirii cu unităţi medicale, astfel că este important ca reţeaua de cabinete de medicină de familie să fie bine reprezentată. (…) Legat de această secție, de la Voinești, în prima ședință de consiliu județean din această lună, vom iniția un proiect de hotărâre comun, ne vom asocia cu Primăria Voinești pentru un proiect de amenajare a incintei în care ne aflăm. În maximum o lună și jumătate, vom avea spații moderne de parcare. Este ceva ce ține de normalitate. Așa cum am spus în prima zi de mandat, sănătatea este o prioritate a echipei Consiliului Județean Dâmbovița. Vom face tot ce putem pentru a avea servicii medicale de calitate. Sunt convins că, de astăzi, vom scădea presiunea de pe UPU a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, iar mulți locuitori de pe Valea Dâmboviței se vor adresa cu încredere acestui centru pentru că există condițiile necesare pentru intervențiile de primă urgență, înainte de a ajunge la Târgoviște. Vă amintesc că Secția de Primiri Urgențe se află astăzi în proces de reabilitare. Anul viitor, în cadrul SJUT, vom avea o secție de primiri urgențe modernă”.

Primarul comunei Voinești, Gabriel Sandu:„Astăzi, la Voinești, redeschidem un obiectiv vital pentru cetățenii Văii Dâmboviței. Domnule președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, vă mulțumesc în numele tuturor locuitorilor. Vă felicit, domnule președinte, pentru că se mai întâmplă și minuni! Spun asta, pentru câ, începând cu anul 2010, în România, aproape toate unitățile, care fie și-au închis temporar activitatea, fie au fost suspendate, fie închise în proporție de 97%, nu au mai fost redeschise niciodată. De aceea spun că este o minune!”

La acest eveniment au participat vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, prefectul județului, Claudia Gilia, managerul SJUT, Claudiu Dumitrescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, Sorin Stoica, primarul comunei Voinești, Gabriel Sandu.

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial