Bănuită de tâlhărie calificată, cercetată de polițiști
La data de 25 iunie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de o femeie, în vârstă de 40 de ani, din Târgoviște, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Aceasta este bănuită că în seara zilei de 24 iunie a.c., ar fi pătruns într-o locuință din localitatea Viforâta, unde ar fi amenințat persoana vătămată, o femeie, în vârstă de 96 de ani, și i-ar fi sustras 500 de lei.
Față de bănuită, la data de 26 iunie a.c., a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.