4 mai 2024
Ce spune şeful IPJ Dâmboviţa despre posturile scoase la concurs

Ce spune şeful IPJ Dâmboviţa despre posturile scoase la concurs

IMG-20180117-WA0011COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi, 17 ianuarie, începând cu ora 11.30, la sediul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității, a avut loc o conferință de presă, susținută de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, comisar șef de poliție Zepiși Danil.

Principala temă prezentată a fost evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița în anul 2017.

I. Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița în anul 2017

În anul 2017, activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa s-a axat pe îndeplinirea principalului obiectiv – siguranţa cetăţeanului.

Astfel, prioritățile de acțiune ale poliției dâmbovițene au vizat:

-Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală şi siguranţa rutieră;

-Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii;

-Prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii, în special a criminalităţii economico-financiare şi corupţiei;

-Dezvoltarea capacităţii administrative şi operaţionale a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, respectiv asigurarea resurselor financiare, materiale şi umane.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a manifestat o preocupare permanentă pentru crearea de spații de lucru pentru polițiști, astfel că în cursul anului trecut au fost efectuate reparații la 13 posturi de poliție (Bilciurești, Butimanu, Costeștii din Vale, Finta, Odobești, Văleni Dâmbovița,

Iedera, Braniștea, Potlogi, Șotânga, Răzvad, Băleni și Pucheni), la Poliția Municipiului Târgoviște, la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, precum și la sediul Inspectoratului, pentru sporirea încrederii populaţiei în instituţia Poliţiei prin crearea unor condiţii optime de primire şi consiliere a localnicilor.

Totodată, colectivul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a primit în rândurile sale 80 de cadre, dintre care doi ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, 17 agenți care au urmat cursurile Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina și 61 de agenți de poliție încadrați din sursă externă.

De asemenea, în anul 2017, în parcul auto al Inspectoratului au intrat 10 vehicule noi.

În domeniul prevenirii criminalităţii, anul trecut, au fost elaborate şi puse în aplicare două programe de prevenire inițiate la nivel naţional şi unul derulat la nivel local, respectiv:

A. Programul de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului:

Au fost organizate 78 de întâlniri cu grupuri ţintă și 31 de activităţi de informare a populaţiei și au fost distribuite cetățenilor 220 de afişe și 3115 flyere cu recomandări preventive.

7.894 de persoane au beneficiat de activităţile preventive organizate, în cadrul cărora au fost implicați 13 parteneri și reprezentanți mass-media.

De asemenea, au fost implementate două campanii de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, respectiv Campania de prevenire a furturilor din locuinţă „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!” și Campania „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”.

B. Programul de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor:

Au fost organizate 367 de întâlniri cu grupuri ţintă și 31 de activităţi stradale, de informare a populaţiei, beneficiare ale activităților fiind peste 13.800 de persoane.

De asemenea, au fost distribuite 1550 de flyere, 615 ghiduri și 316 afişe.

Totodată, polițiștii au participat la 23 de întâlniri ale Comisiei Județene pentru Protecţia Copilului și au efectuat peste 20 de deplasări, în comunitate, în rândul familiilor cu risc victimal ridicat, împreună cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu.

În cadrul acestui program s-au implementat următoarele proiecte:

1. Proiectul de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor „Atenţie! E viaţa ta!”;

2. Proiectul de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor „Dincolo de aparenţe”;

3. Proiectul pentru prevenirea victimizării copiilor „Împreună putem schimba lumea”.

C. Programul pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră (prioritate locală):

Au fost organizate 89 de întâlniri cu grupuri ţintă și 20 de activităţi stradale, de informare a populaţiei, și au fost distribuite peste 1.700 materiale informativ-preventive (pliante, flyere şi afişe). Peste 7.500 de persoane au beneficiat de activităţile preventive organizate de polițiști, alături de voluntari.

Anul trecut, polițiștii de proximitate au desfășurat 2.581 de activități în comunitate, au consiliat 1.859 de persoane și au aplanat 279 stări conflictuale.

În perioada de referinţă au fost primite 30.591 apeluri preluate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, din care numai la 9.178 de apeluri s-a impus intervenţia polițiștilor (30% din total), aceștia intervenind cu promptitudine și aplicând principiul „cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului intervine”.

În anul 2017, au fost sesizate 13.935 de infracțiuni (-1.375), dintre care 10.602 de natură judiciară (-828), 967 de natură economico-financiară (+122), respectiv 2.366 de altă natură (-669).

Ponderea infracționalității sesizate la nivelul județului Dâmbovița este reprezentată de infracțiunile contra persoanei – 5.976 fapte (42,8% din totalul infracționalității sesizate la nivelul județului), 3.297 fiind loviri sau alte violențe, în scădere cu 273 de fapte față de anul 2016.

Diminuări semnificative regăsim și pe palierul furturilor, fiind înregistrate 2.617 fapte, cu 282 mai puține comparativ cu 2016.

Pe linie de evaziune fiscală, au fost sesizate 102 fapte, cu 28 mai puține, iar în domeniul armelor și munițiilor 126 de infracțiuni, cu 64 mai puține.

În urma cercetărilor efectuate în dosarele penale privind infracțiunile economice, față de un număr de 21 de bănuiți au fost dispuse măsuri preventive, s-au indisponibilizat bunuri în valoare de 825.105 lei și s-au dispus măsuri asiguratorii pentru bunuri în cuantum de 3.097.899 lei.

Faptele judiciare stradale sesizate înregistrează o scădere de 17,84%, ponderea infracţiunilor stradale fiind dată de furturi, care reprezintă 85,35% din total, pe acest palier fiind înregistrată o scădere de -19,23%.

În anul 2017, 51% din totalul infracționalității sesizate la nivelul județului Dâmbovița s-a înregistrat în mediul rural, unde ponderea este reprezentată de infracțiunile de natură judiciară, care reprezintă 85.22%, în timp ce infracțiunile de natură economico-financiară reprezintă numai 3,63%, iar cele de altă natură 11,15%.

În domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase s-au derulat activităţi specifice, în urma cărora au fost indisponibilizate în vederea confiscării 317 kg de materiale explozive și 695 de kg de substanțe toxice.

Polițiștii au acționat atât în cadrul planuri de acțiune derulate la nivel național, dintre care amintim FOC DE ARTIFICII 2017-2018, cât și în baza planurilor proprii.

Pe linie de silvicultură, au fost sesizate 273 de infracțiuni și au fost aplicate 632 de sancțiuni contravenționale. Totodată, în urma celor 646 de controale efectuate de polițiști, au fost confiscați 460 m³ de material lemnos și au fost indisponibilizate 2 ferăstraie mecanice, 8 atelaje hipo și un autovehicul.

În domeniul sistemelor de securitate, în anul 2017, au fost verificate 576 de obiective asigurate cu pază și au fost aplicate 299 de sancțiuni contravenționale.

Polițiștii au efectuat verificări în vederea avizării a 17 planuri de pază ale obiectivelor cu pază înarmată sau bănci şi a 7 planuri de transport valori, precum și pentru licenţierea ori reînnoirea licenţelor pentru 33 de societăţi de pază și transport.

De asemenea, au fost avizate 130 de proiecte de instalare ale sistemelor de alarmǎ sau video şi s-au efectuat 10 recepţii la sistemele de alarmǎ antiefracţie instalate.

În baza solicitărilor şi a documentaţiei depuse, au fost eliberate 885 de atestate pentru agenţii de securitate.

O componentă importantă a poliției dâmbovițene este Muzeul Poliției Române, singura instuție de profil din România.

Principalele preocupări ale efectivelor Muzeului au fost activitățile de cercetare, conservare şi, nu în ultimul rând, menţinerea imaginii Poliţiei Române, pentru ca publicul să înţeleagă şi să transmită mai departe mesajul exponatelor muzeale.

În 2017, au fost realizate 10 expoziţii temporare, iar exponatele muzeului au fost vizitate de 9.003 persoane, de 189 de grupuri organizate, 6 delegaţii din România şi de 3 delegaţii internaţionale.

Vă reamintim că, anul trecut, expoziția de bază a Muzeului s-a îmbogățit cu două piese de rezistență – Autovehiculul Blindat de Intervenție și motocicleta BMW R60/5 ale Ministerului Afacerilor Interne.

Și în anul 2018, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița va continua acţiunile pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a patrimoniului acestora.

II. Siguranța rutieră

În anul 2017, poliţiştii rutieri au avut o prezenţă stradală activă, acţionând în permanenţă pentru prevenirea şi combaterea încălcării regulilor de circulaţie de către participanţii la trafic, urmărind în principal salvarea de vieţi.

Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din Dâmbovița, au fost organizate şi executate 1.289 de acţiuni preventive, la care au participat poliţiştii rutieri şi lucrătorii formaţiunilor operative de poliţie, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, Autorităţii Rutiere Române – Agenţia Dâmboviţa, Registrului Auto Român – Reprezentanţa Dâmboviţa, Secţiei de Drumuri Naţionale Dâmboviţa, Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi mass-media.

Din totalul acțiunilor, 109 au fost pentru depistarea conducătorilor auto care şofează sub influenţa alcoolului, 221 pe linie de viteză, 221 pentru sancţionarea şoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor sau vehiculelor, 52 pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane, 39 pe linia portului centurii de siguranţă sau a sistemelor de retenţie omologate şi 86 pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

Alte 108 acţiuni au vizat indisciplina pietonală, iar 39 depășirile neregulamentare.

În cadrul acţiunilor, poliţiştii au constatat 1.406 infracţiuni, dintre care 305 au fost conduceri fără permis şi 172 conduceri ale unor vehicule neînmatriculate. Totodată, 201 persoane sunt cercetate pentru conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma activităţilor desfășurate în anul 2017 pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere şi a abaterilor care pot creşte gradul de victimizare a participanţilor la trafic, au fost aplicate 108.158 sancţiuni contravenţionale, dintre care 23.809 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 23.106 pentru neportul centurii de siguranță ori a sistemelor de retenție omologate, 1.446 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor și 518 pentru depășiri neregulamentare.

Pentru șofatul sub influența alcoolului au fost aplicate 285 de sancțiuni, pentru folosirea neregulamentară a telefonului mobil 1.650, iar pentru nepăstrarea distanței în mers 199 de sancțiuni.

De asemenea, pentru abaterile comise de celelalte categorii de participanți la trafic, polițiștii au sancționat 10.276 de bicicliști, 8.919 pietoni, 2.816 căruțași și 146 de mopediști și motocicliști.

Ca măsură complementară, au fost reținute 4.017 permise de conducere, dintre care 1.446 pentru neacordarea priorității de trecere, 1.083 pentru viteză excesivă, 258 pentru consum de alcool, 81 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric și 31 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Totodată, au fost retrase 1.957 de certificate de înmatriculare, 280 de seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, iar în cazul a 208 autovehicule a fost dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare.

În anul 2017, pe drumurile din Dâmbovița s-au produs 686 de accidente rutiere, înregistrându-se o scădere de peste 6%.

Din totalul accidentelor rutiere, 127 au fost grave (-1) și 559 ușoare (-33). Acestea au avut ca urmare decesul a 31 de persoane, rănirea gravă a altor 111 și vătămarea corporală ușoară a 767 de persoane.

Primele 4 cauze generatoare ale accidentelor de circulație, cu victime, în judeţul Dâmboviţa, în anul 2017, au fost:

1. Neacordarea priorităţii de trecere (pietoni și vehicule) – 116 accidente rutiere, dintre care 17 grave și 99 ușoare;

2. Abaterile comise de bicicliști – 98 de evenimente rutiere, dintre care 22 grave și 76 ușoare;

3. Abaterile comise de pietoni – 97 de accidente, dintre care 27 grave și 70 ușoare;

4. Nerespectarea regimului legal de viteză și neadaptarea vitezei la condițiile de drum – 97 evenimente rutiere, dintre care 24 grave și 73 ușoare.

Pe fondul nerespectării distanței în mers s-au produs 59 de accidente de circulație, iar ca urmare a neasigurării la schimbarea direcției de mers 39.

Depășirile neregulamentare au determinat 35 de astfel de evenimente.

În ceea ce privește locul producerii, cele mai multe accidente (217) s-au înregistrat pe drumurile naționale ce tranzitează județul, respectiv DN 71, tronsonul Bâldana-Târgoviște (36), DN 72 Găești-Târgoviște (27), DN 72 Târgoviște-Dărmănești (25), DN 7-Tărtășești (22) și DN 1A-Crevedia-Cornești (20).

De asemenea, 161 de accidente de circulație s-au produs pe drumurile județene, dintre care 20 pe DJ 711, 12 pe DJ 701 și 11 pe DJ 712, 43 pe drumurile comunale, 174 pe străzile din mediul urban și 88 pe cele din mediul rural.

În zilele de duminică și luni s-au produs cele mai multe accidente (113 și 104), iar joia cele mai puține (90).

Analizând ora producerii, se poate observa că în intervalul orar 11.00-12.00 și 18.00-19.00 au fost înregistrate cele mai multe evenimente rutiere cu victime, câte 58, reprezentând 8.3% din totalul accidentelor.

Și în anul 2018, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița va continua colaborarea cu celelalte instituţii cu atribuţii pe linia siguranţei rutiere pentru creşterea gradului de siguranţă în timpul deplasărilor pe drumurile publice din judeţ, diminuarea fenomenului de victimizare a populaţiei prin accidente rutiere și reducerea timpului de intervenție la locul producerii unui eveniment de circulaţie.

Se vor identifica şi aplica cele mai eficiente măsuri de prevenire a victimizării populaţiei prin accidente de circulaţie, prin atragerea partenerilor în realizarea de investiţii menite să crească siguranţa şi fluenţa traficului rutier pe drumurile publice din judeţul Dâmboviţa, având ca efect reducerea constantă a numărului şi consecinţelor evenimentelor rutiere pe parcursul acestui an.

III. Siguranța în școli

În anul școlar 2017-2018, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița acționează în permanență pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ, în parteneriat cu Instituția Prefectului Dâmbovița, Consiliul Județean Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean Dâmbovița.

Pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar, au fost desemnați câte un polițist și un cadru didactic care să gestioneze și să răspundă de prevenirea și combaterea fenomenului antisocial în mediul școlar. De asemenea, s-a întocmit dosarul de obiectiv pentru unitățile de învățământ existente și s-a efectuat o evaluare a acestora pentru asigurarea cerințelor minimale privind paza bunurilor și valorilor prevăzute în Legea nr. 333/2003.

În urma întâlnirilor organizate între reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița și cei ai polițiilor locale, s-a efectuat repartiția unităților de învățământ preuniversitar pentru asigurarea ordinii si siguranței publice în zona adiacentă acestora, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.

Unităţile de învăţământ din tot judeţul au fost incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, asigurându-se supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor.

În fiecare zi, patrulele de ordine publică au fost prezente în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care s-au efectuat intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

De la începutul anului școlar 2017-2018, polițiștii au consiliat elevii și a cadrele didactice din toate unitățile de învățământ din județ, cu privire la comportamentul pe care aceștia trebuie să-l adopte pentru prevenirea oricăror evenimente de natură contravențională sau penală.

Astfel, în perioada septembrie – decembrie 2017, poliţiştii au desfăşurat 1.541 de activităţi preventive, constând în întâlniri interactive cu elevii, cadrele didactice şi părinţii, lecții de educație rutieră, precum și acțiuni pe linia combaterii absenteismului şcolar.

În perioada analizată, în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, s-au săvârşit 39 infracţiuni, cele mai frecvente fiind lovirile sau alte violențe și furturile.

Dintre acestea, 21 au fost comise în mediul rural și 18 în urban.

De asemenea, au fost aplicate 345 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 73 la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 233 la O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și 39 la alte acte normative.

IV. Rezultatele acțiunilor desfășurate în perioada sărbătorilor de iarnă

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița acționează în permanență pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice.

Astfel, în perioada sărbătorilor de iarnă au fost adoptate măsuri specifice pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice în zonele cu fluenţă mare de public, în locurile destinate comercializării produselor specifice sărbătorilor de iarnă, precum şi în staţiunile şi localităţile cu pondere turistică.

Au fost constituite dispozitive suplimentare faţă de efectivul curent de ordine şi siguranţă publică, ce au avut ca prioritate prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenția rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Au fost intensificate acțiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a evaziunii fiscale, a ilegalităților din domeniul silvic şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat.

Polițiștii de la ordine publică au acționat și pentru siguranța participanților la manifestările derulate în această perioadă, precum și pentru pregătirea antivictimală a persoanelor, în special a celor vârstnice.

Astfel, în perioada 30 noiembrie 2017 – 15 ianuarie 2018, polițiștii au desfășurat 28 de misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice și au intervenit la 923 de evenimente, dintre care 665 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Au fost constatate 589 de infracțiuni, dintre care 398 au fost judiciare, 43 la regimul rutier, 25 de natură economică, 25 la Codul Silvic și 19 la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

48 de persoane au fost surprinse în flagrant, iar față de 21 de bănuiți au fost dispuse măsuri preventive.

De asemenea, polițiștii au depistat două persoane urmărite național sau internațional.

În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 8.537 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 2.000.000 de lei, și au confiscat bunuri în cuantum de 18.589 de lei.

Din totalul amenzilor, 1.109 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 59 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 40 pentru delicte silvice și 7.108 pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. 195/2002.

Totodată, au fost reținute 281 de permise de conducere, dintre care 14 pentru consum de alcool și 55 pentru viteză excesivă, și au fost retrase 155 de certificate de înmatriculare, dintre care două pentru lipsa anvelopelor de iarnă.

În cadrul acțiunii ,,Foc de Artificii” 2017 – 2018, polițiștii au efectuat 39 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 3 persoane fizice şi juridice autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice.

Polițiștii au constatat 60 de infracţiuni și au depistat 47 de persoane fizice şi juridice neautorizate, față de acestea fiind efectuate cercetări în dosarele penale.

Totodată, au fost confiscate aproape 310 kilograme de articole pirotehnice și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei.

O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat 12 activități de informare în școlile din județ.

În perioada 24 noiembrie – 27 decembrie a.c., poliţiştii dâmboviţeni au desfăşurat 85 de activități pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilicite asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos, în cadrul acțiunii ,,Pomi de Crăciun”.

Acţiunile au fost organizate pe drumurile publice, în zone împădurite, în pieţe şi târguri sau în alte locuri special amenajate pentru comercializarea pomilor de Crăciun.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au aplicat 263 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 70.000 de lei şi au constatat 3 infracţiuni.

De asemenea, au fost confiscate 420 de coroniţe de brad, 670 de kilograme de cetină, 54.50 m³ de material lemnos și un ferăstrău mecanic.

Din fericire, în această perioadă nu au fost înregistrate evenimente care să afecteze siguranța comunității.

Le adresăm mulțumiri tuturor cetățenilor care au înțeles importanța adoptării unui comportament responsabil.

V. Concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante prin încadrare din sursă externă și reîncadrare – martie 2018 –

În perioada 10 – 19 ianuarie a.c., persoanele care doresc o carieră în poliție se pot înscrie pentru a candida pentru unul dintre cele 6 posturi de ofițeri, agenți și personal contractual, scoase la concurs de către Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.

Sunt scoase la concurs pentru încadrarea din sursă externă 4 funcții de ofițeri de poliție la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Financiar, Resurse Umane și la Serviciul Comunicații și Informatică.

De asemenea, se organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de personal contractual la Serviciul Rutier și a unui post vacant de execuție de agent de poliţie prin reîncadrare ca poliţist a persoanelor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. 1 lit. b), d)-f) şi j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, care au studii corespunzătoare cerinţelor postului şi îndeplinesc condiţiile legale.

Postul scos la concurs prin reîncadrare este în specialitatea ordine publică, la Poliția Municipiului Târgoviște – Biroul Ordine Publică – Siguranță Publică și Patrulare.

Mai multe informații pot fi obținute accesând site-ul Inspectoratului, la secțiunea CARIERĂ – Posturi scoase la concurs.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial