TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV

Ce L-A SCOS DIN PEPENI pe primarul interimar al Târgoviştei! „Sunt nemulţumit!”

cstan„Sunt în continuare nemulţumit de ritmul lucrărilor pe PIDU A.

Dacă pe microraionul XII şi XI pot să spun că încet, încet ne apropiem de ceea ce ar trebui să fie, sigur vor fi chestiunile de reglaj la final, pe zona microraionului VI s-a întâmplat chiar ca într-o după-amiază să nu mai lucreze nimeni pentru că nu mai aveau asfalt.

Vreau să subliniez că primăria nu mai are în momentul de faţă niciun fel de datorie către Delta  pe acest proiect, a fost decontată ultima cerere de plată, care a întârziat, dar din motive care nu ne sunt nouă imputabile.

În momentul acesta eu cred că ar trebui ca lucrările să fie conduse într-un ritm foarte susţinut. Sper să-şi revină.

Discut permanent cu ei, am discutat de două ori şi cu directorul general al Delta, eu încă sunt optimist.

Pe mine mă deranjează foarte mult faptul că în momentul de faţă nu se finalizează, spre exemplu Bulevardul Unirii.

Eu o să insist să intre pe Bulevardul Unirii să-l finalizăm, el a fost spart şi pe celălalt sens de mers, şi putem pune două straturi acolo şi putem scăpa de un disconfort foarte mare pe zona aceea, care este foarte aglomerată.

Lucrările acestea sper să le rezolvăm într-o săptămână două, dar depinde foarte mult şi de modul în care sunt organizaţi şi de modul în care îşi fac treaba cei care se ocupă de lucrări”, a declarat Cristi Stan, primarul interimar al Târgoviştei.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.